Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Liga I se reia cu o săptămână mai devreme. Dragomir: „Programul e foarte strâns”

Liga I se reia cu o săptămână mai devreme. Dragomir: „Programul e foarte strâns”

M.T.
1 minut de citit Publicat la 15:30 06 Feb 2013 Modificat la 15:30 06 Feb 2013
Liga I se reia cu o săptămână mai devreme. Dragomir: „Programul e foarte strâns”
Foto: Agerpres
Liga I se va relua cu o săptămână mai devreme decât era programat iniţial, meciurile etapei a 20-a urmând să se dispute pe 23 februarie, în loc de 2 martie.

„Campionatul începe la 23 februarie şi nu pe 2 martie. Am luat această decizie pentru că nu avem altă dată, programul este foarte strâns. Meciurile din etapa a 20-a se vor disputa în 23 februarie indiferent de condiţiile meteo”, a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, potrivit Mediafax.

ProSport anunţase în ediţia tipărită de miercuri că oficialii Ligii Profesioniste iau în calcul devansarea reluării campionatului, pentru a nu aglomera finalul sezonului.

Etapa a 20-a ar fi trebuit să se dispute în 2012, pe 15 decembrie, dar a fost mutată pe 2 martie 2013, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în urma solicitărilor făcute de majoritatea cluburilor din Liga I.

Decizia de reluare a campionatului cu o săptămână mai devreme a fost luată pentru că nu exista o altă dată disponibilă în calendar, FRF fiind obligată ca până la 1 iunie să trimită către UEFA rezultatele oficiale ale sezonului 2012/13.

În etapa a 20-a, liderul Steaua va juca pe terenul celor de la Universitatea Cluj, în timp ce campioana CFR Cluj se va deplasa la Vaslui, pentru meciul cu echipa de la locul 4.

Ocupanta poziţiei secunde, Astra Giurgiu, va evolua acasă împotriva Viitorului Constanţa, iar Pandurii Tg. Jiu, care completează podiumul, va întâlni în deplasare pe Ceahlăul Piatra Neamţ.

×
x close