Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dumitru Dragomir confirmă că Liga I nu este implicată în scandalul meciurilor aranjate anchetate de Europol

Dumitru Dragomir confirmă că Liga I nu este implicată în scandalul meciurilor aranjate anchetate de Europol

M.T.
1 minut de citit Publicat la 14:52 05 Feb 2013 Modificat la 14:52 05 Feb 2013
Dumitru Dragomir confirmă că Liga I nu este implicată în scandalul meciurilor aranjate anchetate de Europol
Liga I nu este implicată în scandalul celor 380 de meciuri din Europa despre care Europol crede că ar fi fost aranjate în folosul mafiei pariurilor, a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.

Şeful Ligii Profesioniste a explicat că informaţia i-a fost oferită de Ioan Hurdubaie, ofiţerul de integritate al FRF.

„Eu zic că sunt jumătate din ţările lumii implicate, mai puţin România. Ne-a zis generalul Hurdubaie. L-am întrebat personal dacă e ceva la Liga noastră şi mi-a răspuns că la Liga I nici n-a fost şi nici nu este”, a spus Dragomir, potrivit Mediafax.

„Este un scandal, iar vinovaţii trebuie să se ducă la puşcărie. Eu de ani de zile spun că dacă vrem să rezistă la Federaţie şi la Ligă la trei lucruri să nu ne băgăm: la arbitrii, la comisiile jurisdicţionale şi la pariuri. Restul sunt poveşti. Ca să nu te duci la puşcărie trebuie să eviţi astea trei lucruri. Pentru vot democratic sau altceva nu te bagă nimeni la puşcărie”, a adăugat el.

Ancheta Europol, „cea mai mare” realizată în interiorul mafiei pariurilor, a scos la iveală peste 400 de oficiali, arbitri şi jucători din 15 ţări implicaţi în trucarea a 380 de meciuri din Europa.

Pe lista meciurilor suspecte se află inclusiv partide din preliminariile Cupei Mondiale sau din Liga Campionilor, unul dintre ele desfăşurat în Anglia, în urmă cu trei sau patru ani.


×
x close