Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dinamo a învins cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Dinamo a învins cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Dinamo a învins cu 2-1 pe Pandurii Tg. Jiu şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.T.    |    02 Noi 2012   •   11:01

Un autogol înscris de Mamele în ultimuil minut de joc a adus victoria lui Dinamo la Tg. Jiu împotriva Pandurilor, scor 2-1, şi calificarea echipei lui Dario Bonetti în sferturile de finală ale Cupei României.

Un succes de moral pentru alb-roşii cu trei zile înaintea marelui deul cu Steaua din campionat, dar şi o calificare care i-a salvat scaunul tehnicianului "câinilor", ameninţat cu demiterea în cazul unei înfrângeri.

Marius Alexe a dovedit că este cel mai în formă dinamovist al momentului şi a deschis scorul în minutul 38, când a trimis elegant pe lângă Mingote, acelaşi jucător şutând în bară în prelungirile primei reprize.

În partea a doua, Petre Grigoraş a mutat inspirat, introducându-l pe teren pe Lemnaru, iar acesta a egalat la un minut după ce-l înlocuise pe Cristea.

Când toată lumea aştepta prelungiriile, Iulian Mamele a trimis în propria poartă mingea centrată de Alex Curtean şi a adus a doua victorie pentru Dinamo împotriva Pandurilor în acest sezon, după succesul cu 3-0 din campionat.

„Dinamo a fost mai bună şi norocoasă la autogolul lui Mamele. Au fost mai determinaţi decât noi, şi-au creat mai multe ocazii şi au meritat calificarea. Noi n-am avut decât două-trei ocazii de gol şi asta mă îngrijorează. Am făcut cel mai slab joc al nostru pe teren propriu”, a declarat antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş, la finalul întâlnirii.

Într-o altă partidă disputată joi în optimile de finală, Oţelul Galaţi a învins pe teren propriu cu scorul de 3-0 pe CF Brăila. Golurile învingătorilor au fost marcate de Băjenaru, de două ori, şi Didi.

În sferturile de finală ale Cupei României s-au calificat Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti, Rapid, Ceahlăul, CFR Cluj, Concordia Chiajna, Oţelul şi Dinamo, în timp ce ocupantele primelor două locuri în Liga I, Steaua şi Pandurii Tg. Jiu au părăsit competiţia.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close