N-a trecut mult timp şi umilinţa la care a fost supusă echipa CFR Cluj în partida cu Rapid Bucureşti a îngroşat gluma. Dorind să nu rişte pierderea campionatului, după ce şi jucătorii şi-au cam pierdut încrederea în Jorge Costa, conducerea ardeleană l-a demis pe tehnicianul portughez.
CFR Cluj l-a numit antrenor principal chiar pe cel care a adus primul titlu de campioană din istoria acestui club: Ioan Andone.
Andone va regăsi în vestiarul lui CFR puţini dintre jucătorii cu care a câştigat campionatul în 2008. Stăncioiu, Cadu, Mureşan, Peralta şi Panin sunt fotbaliştii care au mai lucrat cu Ando la Cluj. Dintre aceştia Cadu este cu siguranţă de partea "Fălcosului". Liderul vestiarului a spus mereu că Andone a fost cel mai bun antrenor cu care a lucrat în România. Lusitanul a reacţionat imediat după demiterea antrenorului, în 2008: "Plecarea lui nea Ando ne-a dărâmat psihic!".
CFR Cluj are un avans de cinci puncte în faţa echipelor Steaua şi Dinamo în clasamentul Ligii I, după 25 de etape.