Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Torţele celor de FK Sarajevo au aprins terenul. Meciul a fost întrerupt din cauza violenţelor petrecute în peluză

Torţele celor de FK Sarajevo au aprins terenul. Meciul a fost întrerupt din cauza violenţelor petrecute în peluză

<1 minut de citit Publicat la 13:46 03 Noi 2014 Modificat la 13:46 03 Noi 2014
1.jpg
O partidă de fotbal, disputată ieri în capitala Bosniei-Herţegovina, Sarajevo, s-a transformat într-o confruntare violentă între suporteri şi forţele de ordine.

Meciul, considerat a fi un derby local, s-a disputat între două echipe din oraş, gazdele fiind FK Zeljeznicar şi primind replica oaspeţilor de la FK Sarajevo. Imediat după ce oaspeţii au deschis scorul, fanii acestora au aprins sute de torţe pe care le-au aruncat în teren.

Nervoşi că echipa lor favorită a fost egalată, ultraşii celor de la FK Sarajevo au devenit şi mai agresivi, aruncând în jucătorii gazdă cu petarde şi toţe. Ulterior, aceştia au încins şi o bătaie în toată regula cu cei care asigurau securitatea stadionului.
În urma conflictului violent, cel puţin 15 fani au fost răniţi şi au fost ulterior transportaţi la spital.

Jocul a fost întrerupt în minutul 33, când arbitrul a trimis fotbaliştii celor două echipe la vestiare.

După ce poliţiştii au reuşit să restabilească ordinea în tribune, meciul a fost reluat şi oaspeţii au câştigat cu 2-1.

×
Etichete: fani
x close