Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Schalke 04 a cucerit în premieră Supercupa Germaniei, după ce a învins la penaltyuri pe Borussia Dortmund

Schalke 04 a cucerit în premieră Supercupa Germaniei, după ce a învins la penaltyuri pe Borussia Dortmund

1 minut de citit Publicat la 12:06 24 Iul 2011 Modificat la 12:06 24 Iul 2011
Schalke 04 a cucerit în premieră Supercupa Germaniei, după ce a învins la penaltyuri pe Borussia Dortmund
Foto: Intact Images/EPA
Schalke 04 şi-a învins marea rivală, Borussia Dortmund, în urma loviturilor de departajare, scor 4-3, şi a câştigat pentru prima oară Supercupa Germaniei. La finalul celor 90 de minute de joc, rezultatul a fost 0-0.
 
Deşi nu s-a marcat niciun gol, partida desfăşurată la Gelsenkirchen a fost una extrem de spectaculoasă, cu Borussia deţinând iniţiativa în majoritatea timpului. Sebastian Kehl, Kevin Groskreutz, Ilkay Gundogan, Robert Lewandowski şi Mario Gotze au ratat cele mai importante ocazii ale campioanei, în timp ce semifinalista Ligii Campionilor ar fi putut marca prin Benedikt Howedes, Lewis Holtby sau Jan Moravek.
 
Cum regulamentul Supercupei Germaniei nu prevede prelungiri în cazul unui rezultat de egalitate la finalul celor 90 de minute, s-a trecut direct la executarea penaltyurilor, acolo unde a ieşit în evidenţă noul portar al lui Schalke, Ralf Fahrmann, transferat în această vară de la Eintracht Frankfurt pentru a-l înlocui pe Neuer, plecat la Bayern.
 
Goalkeeperul de 23 de ani a apărat execuţiile lui Groskreutz şi Perisic, în timp ce Holtby, Edu, Howedes şi Jurado au transformat pentru Schlake, echipa din Gelsenkirchen impunându-se cu 4-3 şi trecându-şi în palmares primul trofeu al sezonului 2011-2012 în Germania.
 
Această victorie este o mare satisfacţie pentru mine. Încerc să dau tot ce am mai bun pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Neuer”, a spus eroul serii, Ralf Fahrmann, la finalul partidei.
 
De cealaltă parte, tehnicianul Borussiei, Jurgen Klopp, s-a arătat mulţumit de evoluţia propriei echipe în ciuda înfrângerii suferite: „Evident că mi-ar fi plăcut să câştigăm acest meci, dar prefer să pierdem jucând bine, decât să învingem după o evoluţie slabă”.

×
x close