Echipa lui Fatih Terim a deschis scorul în minutul 10, atunci când Selcuk Inan a profitat de o greşeală a lui Sergio Ramos. Fundaşul Realului s-a revanşat înainte de pauză, când a restabilit egalitatea, pentru ca francezul Karim Benzema să marcheze golul victoriei imediat după revenirea de la vestiare.
Vicecampioana Spaniei a început meciul cu o formulă în care nu s-au regăsit Casillas, Ricardo Carvalho, Cristiano Ronaldo sau Karim Benzema, însă în care şi-au făcut loc noile achiziţii Varane, Fabio Coentrao sau Callejon.
Aflat în conflict cu presa din Spania, ca urmare a incidentelor de la finalul Supercupei cu barcelona, Jose Mourinho a fost ovaţionat la scenă deschisă de un stadion arhiplin, suporterii blanco afişând mai multe banere de susţinere la adresa tehnicianului portughez.
Pe unul dintre acestea se putea citi „Mou, degetul tău ne arată calea”, aluzie evidentă la momentul în care lusitanul i-a băgat un deget în ochi antrenorului secund de la FC Barcelona la partida de la Camp Nou de săptămâna trecută.
Înaintea partidei cu Galatasaray, Jose Mourinho şi-a cerut scuze fanilor pentru gestul său prin intermediul unei scrisori deschise care a fost publicată pe site-ul oficial al madrilenilor.