De asemenea, Tribunalul Superior pentru Justiţie Sportivă a decis amendarea clubului cu suma de 20.000 de dolari, iar fanii care vor fi găsiţi vinovaţi pentru scandările rasiste vor avea accesul interzis pe stadioane timp de doi ani.
În acelaşi timp, arbitrul întâlnirii, care nu a trecut incidentul în raportul meciului, a fost suspendat pentru 90 de zile.
Deciziile sunt fără precedent pentru fotbalul brazilian şi vin după ce, săptămâna trecută, mai mulţi fani ai lui Gremio l-au numit „maimuţă” pe Aranha, portarul celor de la Santos, în timpul unui meci din Cupa Braziliei.
Conform unui purtător de cuvânt al Tribunaului, pedepsele au fost decise cu unanimitate de voturi, iar Gremio, echipă antrenată de fostul selecţioner al naţionalei Braziliei, Luiz Felipe Scolari, va face apel.
Până la luarea unei hotărâri definitive, meciul retur dintre Gremio şi Santos rămâne suspendat. Prima manşă a fost câştigată de Santos, scor 2-0.
Gremio Porto Alegre a cucerit de patru ori Cupa Braziliei, record în istoria competiţiei, împărţit cu cei de la Cruzeiro.