Campioana Elveţiei a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Marco Streller (44), dar CFR a întors rezultatul în numai câteva minute în repriza secundă, graţie "dublei" reuşite de senegalezul Moudou Sogou (66, 71), care a mai avut o bară şi o ocazie uriaşă pe final.
CFR a reuşit o victorie foarte preţioasă şi a făcut un pas mare spre grupele Ligii Campionilor, partida revanşă fiind programată în data de 28 august, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu".
Antrenorul clujenilor, Ioan Andone, a declarat totuşi că jucătorii trebuie să rămână concentraţi, deoarece victoria din deplasare nu înseamnă nimic dacă nu se câştigă şi peste o săptămână în România.
"A fost un meci bun, când înscrii două goluri înseamnă mult, nu suntem calificaţi, trebuie să rămânem concentraţi, în fotbal totul se poate dărâma în câteva secunde. Am avut şi noroc, ei au avut ocazii bune, s-a respectat ce le-am spus, s-au făcut şi greşeli, am avut şansă. Ei au jucători buni de tot, domină fotbalul elveţian de ani de zile. Victoria nu înseamnă nimic dacă nu câştigăm la Cluj. Acasă o să încercăm să mergem peste ei, să le dăm goluri", a afirmat Andone.