Paraguayenii câştigaseră partida tur disputată în urmă cu o săptămână pe teren propriu cu scorul de 2-0, dar Atletico a reuşit să obţină o victorie identică la Belo Horizonte, pentru ca apoi să păstreze trofeul în Brazilia pentru al patrulea an consecutiv.
În faţa a 60.000 de spectatori care au creat o atmosferă senzaţională, gazdele au deschis scorul în chiar primul minut al reprizei secunde, prin Jo, care a profitat de o bâlbâială în apărarea Olimpiei.
Cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar, fundaşul central Leonardo Silva a marcat golul care a trimis meciul în prelungiri, într-un moment în care oaspeţii evoluau în inferioritate numerică, după eliminarea lui Julio Manzur din minutul 85.
Cu toate că au avut un om în plus, brazilienii nu au mai marcat în prelungiri, astfel că destinaţia trofeului s-a decis în urma loviturilor de departajare, acolo unde jucătorii Olimpiei au ratat prima şi ultima execuţie, în timp ce Atletico a transformat toate cele patru penaltyuri.
„Era titlul care îmi lipsea, am revenit în Brazilia pentru el. Toată lumea a spus că sunt terminat, acum pot continua să vorbească”, a declarat Ronaldinho la finalul întâlnirii.
Starul brazilian este primul jucător din istoria fotbalului care câştigă Copa Libertadores, Liga Campionilor şi Balonul de Aur şi a intrat în grupul select al celor care au fost atât campionii Europei, cât şi ai Americii de Sud la nivel de club, după conaţionalii Dida, Cafu şi Roque Jr. şi argentinienii Carlos Tevez, Santiago Solari şi Walter Samuel.
În cariera sa, Ronaldinho a cucerit de asemenea titlul mondial, Copa America şi Cupa Confederaţiilor alături de naţionala Braziliei.