La Cupa Mondială din 1958, Just Fontaine a înscris 13 goluri, stabilind un record care rezistă şi în prezent. Este adevărat că recordurile sunt făcute pentru a fi bătute, dar în condiţiile unui fotbal care sacrifică tot mai mult spectacolul pe altarul tacticii, pare puţin probabil ca performanţa francezului de acum peste jumătate de secol să fie depăşită curând.
Fontaine nu este de acord că pe vremea sa sarcina atacanţilor era mai puţin dificilă decât în prezent. „Nu, nu era mai uşor să marchezi în 1958. Greutatea pe care o avea mingea, durata călătoriilor, amatorismul din vestiar făceau ca totul să fie mai complicat decât în prezent. De asemenea, am purtat ghetele unui alt jucător. Ultimul mare marcator de la Cupa Mondială, Ronaldo, a jucat împotriva unor echipe precum China sau Costa Rica. Mai presus de orice, arbitrii protejează atacanţii mai mult decât o făceau pe timpul meu. Aşa că cele 13 goluri reprezintă o performanţă enormă. Nu cred că cineva ar putea să-mi bată recordul vreodată”, spunea francezul într-un interviu mai vechi.
Ulterior, avea să-şi revizuiască părerea şi l-a nominalizat pe Lionel Messi ca „singurul jucător capabil să-mi depăşească recordul”.
Fontaine are dreptate atunci când susţine că performanţa sa nu trebuie minimalizată. La turneul final din Suedia, Brazilia, campioana mondială a acelei ediţii, a fost singura echipă care a înscris mai multe goluri decât el (16). Într-un clasament all-time al golurilor marcate la Cupa Mondială, francezul este depăşit doar de Ronaldo (15), Gerd Muller şi Miroslav Klose, ambii cu câte 14 reuşite, dar toţi au evoluat la cel puţin două ediţii. Mondialul din '58 a fost singurul al lui Fontaine. A înscris în fiecare meci al turneului, lucru care, de atunci, a mai fost reuşit doar de brazilianul Jairzinho, în 1970.
Recordul său este cu atât mai remarcabil cu cât nu avea deloc o experienţă internaţională importantă la momentul Cupei Mondiale, a prins un loc în echipă în ultimul moment şi a jucat cu o pereche de ghete de împrumut.
Înlocuitorul lui Raymond Kopa la Reims şi partenerul său ideal în naţională
Just Fontaine s-a născut pe 18 august 1933, la Marrakech, pe atunci parte a Marocului francez, şi a început fotbalul la USM Casablanca, alături de care a cucerit un titlu în 1952.
În 1953, a ajuns în sfârşit în Franţa, la Nice, club pentru care a jucat timp de trei sezoane, perioadă în care a marcat 44 de goluri şi în care şi-a condus echipa spre câştigarea Cupei Franţei (1954) şi a titlului de campioană (1956).
Fontaine lovea mingea la fel de bine cu ambele picioare, avea un joc de cap excepţional („Săream atât de sus încât atunci când reveneam pe pământ aveam zăpadă în păr”) şi era un marcator înnăscut, astfel că Stade de Reims, echipa la modă în Franţa acelei perioade, îl considera înlocuitorul perfect pentru Raymond Kopa, plecat la Real Madrid.
La Reims, Fontaine avea să se impună definitiv ca unul dintre cei mai importanţi atacanţi ai vremii, reuşind să înscrie 122 de goluri în 131 de meciuri disputate în şase sezoane, în ultimele două având de suferit din cauza accidentărilor care i-au grăbit finalul carierei, şi cucerind alte trei titluri ale Franţei, o Cupă şi două Supercupe ale Franţei. De asemenea, a fost de două ori golgheterul campionatului, prima dată în 1958, ceea ce-l recomanda pentru un loc în lotul pentru Cupa Mondială din Suedia.
Dar lucrurile nu erau aşa simple. Fontaine jucase doar de cinci ori în naţională, de la momentul debutului său, care a avut loc în decembrie 1953, într-o victorie cu 8-0 în faţa Luxemburgului, ocazie cu care a înscris de trei ori. După acel joc, nu a mai fost convocat timp de trei ani. În celelalte patru apariţii, nu reuşise să impresioneze, având un singur gol, într-o remiză cu Spania la Paris.
Înaintea turneului final, Rene Bliard, coechipierul său de la Reims, părea alegerea mai potrivită pentru a completa trio-ul ofensiv alături de Kopa şi de excelentul Roger Piantoni, un alt coleg de la echipa de club. A fost momentul în care norocul a intervenit în favoarea lui Fontaine. Bliard s-a accidentat într-un amical şi a devenit indisponibil pentru Cupa Mondială, astfel că selecţionerul Paul Nicolas a scăpat de o posibilă dilemă.
Intrarea lui Fontaine în echipă a fost un motiv de bucurie pentru Kopa. „Justo era atacantul care se potrivea cel mai bine stilului meu de joc. Ştia mereu ceea ce urma să fac şi puteam fi sigur că-l voi găsi cu o pasă după unul dintre driblingurile mele”, şi-a amintit fostul câştigător al Balonului de Aur.
De altfel, cei doi aveau să se reunească un an mai târziu, după ce Kopa şi-a încheiat contractul cu Real Madrid şi a revenit la Reims. Dar parteneriatul legendar dintre ei nu a funcţionat niciodată la fel de bine ca la Cupa Mondială din Suedia.
Un record pentru istoria fotbalului
Franţa nu se număra printre favoritele turneului final din 1958. Existau voci care susţineau că francezii vor fi primii plecaţi acasă. Mai mult decât atât, valoarea lotului fusese serios scăzută chiar înaintea competiţiei, atunci când Rachid Mekhloufi, un talentat atacant de la St. Etienne, şi puternicul fundaş Mustapha Zitouni au părăsit naţionala şi s-au dus să lupte pentru independenţa Algeriei natale.
Nici condiţiile pe care le aveau la dispoziţie francezii nu erau cele mai bune. Fontaine a realizat la un moment dat că una dintre ghetele sale s-a rupt, astfel că nu avea cu ce să joace. „Nu aveam sponsori pe atunci. Din fericire, Stephane Bruey, una dintre rezerve, purta aceeaşi măsură ca şi mine şi mi-a dat ghetele sale. I le-am înapoiat după şase meciuri şi 13 goluri”, şi-a amintit francezul, într-un interviu acordat site-ului FIFA.
Se trecea însă prea uşor peste faptul că naţionala Franţei era construită pe scheletul celor de la Reims, prima rivală europeană a celor de la Real Madrid (în 1959, francezii au jucat din nou finala CCE contra ibericilor, fiind învinşi încă o dată) şi că jocul său era unul extrem de spectaculos.
Primul semn că francezii fuseseră judecaţi prea aspru a fost meciul lor de debut, disputat pe 8 iunie 1958, la Norrkoping, şi câştigat cu 7-3 în faţa Paraguayului. Fontaine a avut un început de turneu fulminant, reuşind să înscrie un hattrick împotriva sud-americanilor. A marcat apoi o dublă în înfrângerea cu Iugoslavia (2-3) şi un gol în victoria cu Scoţia (2-1), iar Franţa s-a calificat în sferturile de finală de pe primul loc în grupă.
Partida din sferturi, contra Irlandei de Nord, a fost o adevărată demonstraţie de forţă din partea "albaştrilor", care s-au impus cu 4-0, la capătul unei prestaţii după care presa suedeză a scris că „este nevoie să privim foarte mult în trecut pentru a găsi o altă echipă care a jucat mai elegant decât au făcut-o francezii în Suedia”. Evident, Fontaine nu a lipsit de pe lista marcatorilor, contribuind cu o nouă dublă la succesul echipei sale.
Adversarul din semifinale a fost Brazilia, marea favorită, o echipă în care jucau Pele, Garrincha, Nilton Santos sau Didi şi care ajunsese în această fază fără a primi gol. După ce Vava a deschis scorul, Fontaine a egalat, iar rezultatul s-a păstrat neschimbat până spre sfârşitul primei reprize. Căpitanul francezilor, Robert Jonquet, şi-a rupt piciorul după un duel cu Vava, iar les bleus au fost nevoiţi să continue meciul în zece oameni, pentru că schimbările nu fuseseră încă introduse.
Din acel moment, nu a mai existat un duel. Sud-americanii au mai înscris o dată înainte de pauză, apoi s-au dezlănţuit în repriza a doua, scorul final fiind de 5-2 în favoarea Braziliei. „Acel meci rămâne un mare regret”, a recunoscut Fontaine, care ajunsese la 9 goluri înscrise la Cupa Mondiale. Recordul îi aparţinea ungurului Sandor Kocsis, care, la ediţia anterioară, punctase de 11 ori.
A marcat patru goluri împotriva campioanei mondiale
Finala mică, disputată pe 28 iunie, la Goteborg, a fost meciul în urma căruia Fontaine a intrat definitiv în legendă. Pentru prima oară în istorie, Franţa întâlnea într-o partidă oficială naţionala Germaniei de Vest, campioana mondială din 1954. Evoluţia lui Justo a făcut-o să rămână una memorabilă.
Practic, a fost un bombardament asupra porţii germane, din primul până în ultimul minut. Fontaine a marcat de patru ori (o performanţă rămasă unică pentru fotbalul francez la Cupa Mondială), iar les blues au încheiat competiţia pe locul 3, după o victorie entuziasmantă cu 6-3. Mai important, noul lor star încheia turneul cu 13 goluri, stabilind un record pentru istoria fotbalului.
„Nu existau premii precum Gheata de Aur în 1958, aşa că nimeni nu se gândea la asta. Acest lucru probabil mi-a dat un avantaj. În zilele noastre, dacă un atacant marchează trei goluri, toată lumea începe să-l întrebe despre asta. Imediat cum începe să se gândească la record, e terminat. Secretul e să-ţi scoţi totul din minte. Pe atunci nu era o presiune aşa de mare pe noi. Doar doi jurnalişti mergeau cu echipa. Eu nu m-am gândit deloc la record, chiar am refuzat şansa de a bate un penalty în finala mică”, a povestit Fontaine în urmă cu mai mulţi ani.
Într-adevăr, francezul putea ridica ştacheta şi mai sus decât a făcut-o. În meciul din grupe cu Scoţia, a lovit de două ori bara, iar în partida cu vest-germanii Franţa a beneficiat de un penalty, executat de Kopa. „El era desemnat să bată, nici nu mi-a trecut prin cap să-l întreb dacă mă lasă pe mine”.
S-a retras prematur din cauza accidentărilor
La 25 de ani, încă neîmpliniţi, lui Fontaine i se prevedea un viitor strălucit în fotbal. „Cei mai buni ani urmau să vină”, a spus cu regret golgheterul Mondialului suedez. Din păcate, a avut ghinion. A suferit două fracturi şi a fost nevoit să se retragă în 1962, la nici 29 de ani. Ultimul meci pentru naţionala Franţei l-a jucat în 1960. Bilanţul carierei sale internaţionale spune totul: 21 de selecţii şi 30 de goluri. Adică o medie de 1,43 de goluri per meci. Cea mai mare dintre toţi jucătorii care au marcat de 30 de ori sau mai mult pentru naţionalele lor.
„Am fost obligat să mă retrag devreme, chiar când aş fi putut să plec să joc în străinătate. Cine ştie? Poate reuşeam să fac acelaşi lucru ca Platini. Cariera lui practic a decolat atunci când a semnat cu Juventus”, a spus Fontaine.
După ce a renunţat la fotbalul jucat, a încercat cariera de antrenor, cu rezultate nici pe departe la fel de bune ca în cea de jucător. Ba chiar a bifat un alt record, negativ de această dată, devenind selecţionerul francez cu cel mai scurt mandat. Doar două meciuri, ambele amicale şi ambele pierdute.
Acest eşec nu s-a repercutat însă asupra popularităţii sale, care continuă să fie foarte mare. Aşa cum merită deţinătorul unui record istoric, care este puţin probabil să cadă. Cel puţin în viitorul apropiat.
La peste 50 de ani de momentul său de glorie, lumea continuă încă să se întrebe care a fost secretul lui Fontaine. „Ştiţi, pe atunci nimănui nu-i păsa foarte mult de clasamentul golgheterilor. Am marcat atâtea goluri pentru că m-am înţeles foarte bine cu Kopa chiar de la început, pentru că eram fericiţi cu toţii şi pentru că jucam un fotbal ofensiv”. Atât de simplu.
incaltaminte sport
