La vremea aceea, majoritatea specialiştilor au transformat duelul pentru titlu într-o confruntare directă între Ronaldo şi Oliver Kahn. Cel mai bun atacant al lumii împotriva celui mai bun portar al lumii. Era firesc să se întâmple astfel, pentru că ambii contribuiseră decisiv la calificarea echipelor lor în ultimul act. Brazilianul îşi regăsise forma care l-a consacrat, după patru ani în care a fost măcinat de mai multe accidentări, şi era cel mai bun marcator al turneului, cu 6 goluri. De cealaltă parte, goalkeeperul german se afla la apogeul carierei sale şi făcuse o Cupă Mondială remarcabilă, primind un singur gol în şase meciuri.
Însă cele două finaliste însemnau mai mult decât Ronaldo şi Kahn. Brazilienii se calificaseră cu emoţii la turneul final, dar odată ajunşi acolo s-au dezlănţuit, câştigând toate cele şase meciuri pe care le-au jucat. În faza grupelor au învins Turcia (2-1), China (4-0) şi Costa Rica (5-2), apoi au trecut pe rând de Belgia (2-0), Anglia (2-1) şi, din nou, Turcia (1-0), pentru a treia finală consecutivă. Forţa echipe antrenate de Luiz Felipe Scolari, elementul comun cu semifinala de astăzi, o reprezenta trioul ofensiv format din Ronaldo, Rivaldo şi Ronaldinho, susţinuţi de doi dintre cei mai buni fundaşi laterali din istoria fotbalului, Cafu şi Roberto Carlos.
Şi Germania ajunsese la Cupa Mondială după un parcurs în care nu a reuşit să impresioneze, tripla campioană mondială fiind nevoită să joace o dublă de baraj cu Ucraina pentru calificare. În Asia, germanii au început tare, cu un succes cu 8-0 în faţa Arabiei Saudite, un meci în care Miroslav Klose a reuşit un hattrick. A urmat însă doar o remiză cu Irlanda (1-1), dar elevii lui Rudi Voller au evitat orice emoţii şi au câştigat grupa, după 2-0 cu Camerun. În fazele eliminatorii, Germania a fost extrem de cinică, eliminând Paraguay, Statele Unite şi Coreea de Sud cu victorii la limită, toate cu 1-0. În afară de prestaţiile excepţionale ale lui Kahn, parcursul bun al germanilor s-a datorat şi golurilor lui Klose, cinci la număr, şi evoluţiilor lui Michael Ballack, cel care a marcat golul din semifinala cu sud-coreenii. Din păcate pentru mijlocaşul care atunci juca la Bayer Leverkusen, în acelaşi meci a primit al doilea cartonaş galben şi nu a putut fi prezent în ultimul act. De altfel, Ballack a fost marele ghinionist al acelui an, el ratând finala după ce pierduse titlul în Bundesliga cu echipa de club în ultima etapă şi Liga Campionilor, împotriva celor de la Real Madrid.
Finala Cupei Mondiale din 2002 a stat sub semnul mai multor recorduri. Cafu, căpitanul brazilienilor, devenea primul fotbalist din istorie care juca trei finale consecutive, iar Selecao avea şansa de a cuceri al cincilea titlu suprem. De cealaltă parte, Rudi Voller putea intra în grupul select al celor care au câştigat trofeul atât ca jucători, cât şi ca antrenori, performanţă reuşită de brazilianul Mario Zagalo şi germanul Franz Beckenbauer. În acelaşi timp, Germania avea ocazia de a egala Brazilia la numărul de titluri, patru.
Înaintea partidei, care a avut loc pe 30 iunie 2002, la Yokohama, Kahn era oprimist că-şi poate adăuga la palmares şi titlul mondial. „Am sentimentul că vom fi campioni mondiali, nu ştiu să explic de ce. Brazilia este probabil cea mai bună echipă din lume în ceea ce priveşte valoarea individuală a jucătorilor, dar nu întotdeauna câştigă echipa cu cei mai talentaţi jucători”, spunea fostul mare portar german. Pronosticul său nu a fost însă unul corect.
Fără Balack, cel mai important jucător al său, Germania a fost dominată în cea mai mare parte a primei reprize. Brazilia a avut marile ocazii, prin Ronaldo, în trei rânduri, şi Kleberson, care a tras în bara transversală. Elevii lui Voller au revenit mai decişi de la vestiare, iar Jens Jeremies a fost aproape de deschiderea scorului cu o lovitură de cap, iar Oliver Neuville a şutat în bară dintr-o lovitură liberă. Dar, în cel mai bun moment al germanilor, tocmai Kahn, omul care îi dusese practic în finală, a comis una dintre puţinele erori mari din cariera sa.
În minutul 67, Rivaldo a trimis un şut banal din afara careului. Aproape central şi nu foarte puternic. O formalitate pentru un portar precum Kahn. Dar, inexplicabil, germanul a scăpat mingea în faţă. Pe fază, Ronaldo a apărut în faţa porţii şi a marcat. 1-0 pentru Brazilia şi începutul sfârşitului pentru Germania. Peste 11 minute, Ronaldo a făcut dubla, după o acţiune superbă. Kleberson a avansat pe partea dreaptă, a centrat pe jos la marginea careului, Rivaldo a sărit peste minge, iar nouarul brazilian a plasat elegant mingea lângă bară pentru 2-0.
Revanşa lui Ronaldo după eşecul din 1998 era completă. Il Fenomeno a condus Brazilia spre al cincilea titlu mondial şi termina pe primul loc în clasamentul marcatorilor, cu 8 goluri. Nu se putea un mod mai potrivit de a răsplăti încrederea lui Scolari, criticat dur în ţară pentru faptul că nu-l convocase pe Romario.
Germania pierdea a patra finală, după cele din 1966, 1982 şi 1986, un record din acest punct de vedere, dar se consola cu titlul de jucător al turneului, acordat lui Kahn, în ciuda greşelii din meciul cu Brazilia. În acelaşi timp, în Coreea de Sud şi Japonia, germanii au jucat prima dintre cele patru semifinale consecutive la Cupa Mondială, o serie unică în istoria competiţiei. Astăzi, la Belo Horizonte, echipa lui Joachim Low are ocazia de a se revanşa pentru înfrângerea de acum 12 ani. Mai mult decât atât, Klose, care s-a aflat pe teren şi în 2002, poate deveni cel mai bun marcator al turneelor finale, depăşindu-l chiar pe Ronaldo.
Câteodată, fotbalul are un mod ciudat de a aranja lucrurile.
