Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet LINsanity continuă: Fundaşul lui New York Knicks şi-a condus echipa spre al şaptelea succes consecutiv

LINsanity continuă: Fundaşul lui New York Knicks şi-a condus echipa spre al şaptelea succes consecutiv

M.T.
2 minute de citit Publicat la 15:35 16 Feb 2012 Modificat la 15:35 16 Feb 2012
LINsanity continuă: Fundaşul lui New York Knicks şi-a condus echipa spre al şaptelea succes consecutiv
Foto: Mediafax/AFP
Momentul magic al lui Jeremy Lin se prelungeşte. Fundaşul cu origini taiwaneze a avut din nou o evoluţie remarcabilă, 10 puncte şi 13 pase decisive (record al carierei), şi i-a condus pe cei de la New York Knicks spre a şaptea victorie consecutivă, 100-85 cu Sacramento Kings.

În această serie pozitivă, în urma căreia Knicks a urcat pe locul 8 în Conferinţa de Est, ultimul care asigură prezenţa în play-off, noua senzaţie din NBA a fost de fiecare dată cel mai bun pasator al echipei sale. De asemenea, a fost pentru prima oară după şase meciuri la rând când Lin a marcat mai puţin de 20 de puncte.

În ciuda jocului său care a dat naştere unei adevărate nebunii mediatice peste Ocean şi nu numai (ESPN a anunţat, exclusiv, că Lin şi-a achiziţionat un apartament), apogeul fiind atins după coşul victoriei din meciul cu Toronto Raptors, jucătorul new yorkezilor consideră că nu şi-a atins încă întregul potenţial.

Pentru un point guard, am aruncat foarte mult la coş. Nu consider asta ca fiind un lucru bun. Cred că treaba mea trebuie să fie distribuirea mingiilor către colegi. Este nevoie ca punctele mele să fie mai puţine, iar pasele decisive, mai multe”, a declarat Lin la finalul meciului cu Sacramento.

În urmă cu două săptămâni, Lin era un ilustru necunoscut, însă accidentările lui Baron Davis, Carmelo Anthony şi Amare Stoudemire i-au oferit puştiului de 23 de ani cu studii la Harvard şansa de a-şi demonstra talentul. Impactul său a fost imediat, nu doar în Statele Unite, ci şi în China, acolo unde, conform New York Times, în ultimele zile, numele baschetablistului de la Knicks a fost menţionat în peste 1,4 milioane de mesaje pe platformele de microblogging.

Tricourile cu numele său s-au vândut. Inclusiv cele contrafăcute”, a declarat Zheng Xiaojun, angajatul unui magazin din capitala provinciei Zhejiang, aflată în apropiere de Shanghai.

Există însă şi voci care nu cred în povestea „visului american” în care Jeremy Lin este personajul principal. Buzz Bissinger, un cunoscut jurnalist sportiv de peste ocean a propus chiar o teorie a conspiraţiei, notând pe contul său de Twitter: „Pentru toţi naivii idioţi: David Stern (preşedintele NBA - n.r.) ştie că NBA are nevoie de ceva nou. El a ordonat tuturor echipelor să se dea la o parte din calea Norocosului Lin”.

Adevărata provocare pentru Lin însă abia urmează. Jucătorul de 23 de ani trebuie să dovedească faptul că poate fi un punct de referinţă pentru New York Knicks şi atunci când Carmelo Anthony şi Baron Davis îşi vor reveni după problemele medicale. Până la acel moment, fanii new yorkezilor nu pot decât să viseze cu ochii deschişi, în timp ce noul lor idol îşi trăieşte visul. Deşi, atunci când a fost întrebat „Crezi că toate astea ţi se întâmplă ţie?”, a răspuns cu un „Nu!” dezarmant de sincer şi de simplu.
 

×
Etichete: NBA New York Knicks
x close