Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Ultimele veşti despre starea de sănătate a pilotului Fernando Alonso

Ultimele veşti despre starea de sănătate a pilotului Fernando Alonso

<1 minut de citit Publicat la 11:22 24 Feb 2015 Modificat la 11:22 24 Feb 2015
alsonso.png
Pilotul spaniol de Formula 1 Fernando Alonso a ținut să-și liniștească fanii, printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Twitter, după accidentul suferit duminică, în timpul testelor de pe circuitul de la Barcelona, notează Agerpres.
 
"Ora prânzului! Multe mulțumiri pentru sprijinul vostru", scrie în mesajul postat sub o fotografie a lui Alonso, zâmbitor, pe patul de spital.

Pilotul echipei McLaren-Honda și-a pierdut cunoștința după ce s-a izbit în plin cu monopostul său de zidul de protecție, în curba numărul 3 a circuitului Catalunya, la o viteză de aproximativ 150 km/h. El a fost transportat imediat la Spitalul General din Sant Cugat, în apropiere de Barcelona, unde se află și acum sub supraveghere medicală, urmând să fie supus unor noi serii de teste, înainte de a se lua o decizie în privința externării sale.

La intrarea complexului medical în care se află Fernando Alonso s-au concentrat un număr mare de ziariști, dar și numeroși fani, preocupați de starea sănătății pilotului asturian.

Echipa McLaren a dat publicității un comunicat, în cursul zilei de luni, în care a precizat că "rafalele de vânt imprevizibile" au reprezentat motivul principal al accidentului

×
Etichete: Fernando Alonso
x close