Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Sebastian Vettel a devenit cel mai tânăr triplu campion mondial în Formula 1

Sebastian Vettel a devenit cel mai tânăr triplu campion mondial în Formula 1

M.T.
2 minute de citit Publicat la 11:25 26 Noi 2012 Modificat la 11:25 26 Noi 2012
Sebastian Vettel a devenit cel mai tânăr triplu campion mondial în Formula 1
Foto: Agerpres/AP
Circuitul de la Interlagos, acolo unde are loc Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, şi-a confirmat faima de gazdă a unor curse memorabile şi care, nu de puţine ori, a decis numele campionului mondial.

La capătul celei mai spectaculoase curse din sezonul 2012, germanul Sebastian Vettel (Red Bull) a cucerit cel de-al treilea titlu mondial consecutiv, devenind, la 25 de ani şi 145 de zile, cel mai tânăr pilot care reuşeşte o asemenea performanţă.

Până duminică, recordul de precocitate era deţinut de legendarul Ayerton Senna, care a câştigat cel de-al treilea titlu suprem la 31 de ani şi 213 zile. Brazilianul nu s-a impus însă de trei ori la rând, aşa cum a făcut-o Michael Schumacher, când avea 33 de ani şi 199 de zile.

Vettel a terminat cursa din Brazilia pe locul 6, în timp ce principalul său rival, spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) s-a clasat pe poziţia a doua, insuficient însă pentru a recupera diferenţa de 13 puncte care îl separa de pilotul german înaintea ultimului Mare Premiu al anului. Britanicul Jenson Button a încheiat sezonul aşa cum l-a început, printr-o victorie, în timp ce coechipierul său de la McLaren, Lewis Hamilton, aflat la ultima cursă pentru această echipă, a fost nevoit să abandoneze în urma unei ciocniri cu Nico Hulkenburg, cel care s-a aflat la conducere la un moment dat. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat brazilianul Felipe Massa, care i-a dedicat evoluţia pe care a avut-o tatălui său.

În clasamentul general, Vettel a încheiat cu 281 de puncte, în timp ce Alonso a strâns 278 de puncte. Podiumul a fost completat de finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus), cu 207 puncte. În ierarhia pe echipe, Red Bull, care îşi asigurase titlul încă din etapa trecută, a adunat 460, în timp ce Ferrari a câştigat lupta cu McLaren pentru locul 2, cu 400 de puncte faţă de 378.

După cum începuse cursa, se părea că Alonso are totul de partea sa pentru a deveni noul campion mondial. Speranţa sa pentru o zi ploioasă s-a împlinit, iar Vettel a avut parte de un start ratat, în urma căruia a pierdut câteva poziţii. Mai mult decât atât, germanul de la Red Bull a fost acroşat de Bruno Senna în al patrulea viraj al circuitului şi a ajuns pe ultimul loc, cu maşina avariată.

Între timp, în frunte, Button şi Hamilton se luptau pentru prima poziţie, dar lucrurile interesante se petreceau în spate, acolo unde, după doar câteva tururi şi cu un monopost cu probleme, Vettel a reuşit să revină în puncte şi pe primul loc al clasamentului general virtual.

După reprize de ploaie, ciocniri, abandonuri, depăşiri spectaculoase, lipsea doar Saftey Car-ul, iar acesta a intrat pe pistă în turul 22 şi a rămas până în turul 29. Atunci când cursa s-a reluat, Vettel, care între timp urcase pe 5, chiar în spatele lui Alonso, a fost surprins şi a pierdut imediat două poziţii.

Cu toate acestea, germanul, bine sfătuit şi de la boxe, a reuşit să gestioneze corect situaţia şi a terminat pe locul 6, depăşindu-l pe final pe Michael Schumacher, aflat la ultima cursă din carieră. De altfel, Schumi a şi fost primul care l-a felicitat pe Vettel pentru succesul său. O imagine simbolică a unei predări de ştafetă.

×
x close