O instanţă judecătorească din Paris a condamnat-o pe Arlette Ricci, în vârstă de 73 de ani, nepoata designer-ului Nina Ricci, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare, relatează AP.
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea unor bunuri în valoare de 4 milioane de euro şi o amendă de 1 milion de euro.
Avocatul lui Ricci a declarat că va decide dacă va face apel la sentinţa pronunţată de instanţă şi că este posibil să ceară judecătorilor executarea anului de închisoare în condiţii mai puţin restrictive.
Arlette a fost acuzată că a ascuns în conturi offshore din Panama peste 22 de milioane de dolari, pentru a nu plăti taxe către autorităţile franceze, potrivit Reuters.
În acelaşi dosar a fost condamnată şi fiica lui Arlette Ricci, Margot Vignat, la 8 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, cele două trebuie să plătească o altă amendă în valoare de 100.000 de euro ca daune aduse guvernului francez, conform AP.
Arlette Ricci a fost una dintre miile de suspecţi de evaziune fiscală de pe lista de clienţi ai HSBC Elveţia pe care a făcut-o publică unul dintre foştii anagajaţi ai băncii, Herve Falciani.
Săptămâna trecută, autorităţile din Franţa au deschis o anchetă împotriva băncii HSBC pentru acuzaţii de fraudă. De altfel, instituţia bancară este investigată în mai multe ţări, printre care şi Marea Britanie, Elveţia şi SUA, după ce a recunoscut că la divizia de private banking din Elveţia au avut loc nereguli care au permis ca unii dintre clienţi să eludeze fiscul.
În luna februarie, un raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ) a arătat că HSBC Private Bank, filiala eleveţiană a băncii britanice HSBC, a obţinut profituri importante din administrarea de conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari ale unor organizaţii criminale, traficanţi de arme şi diamante, lista deponenţilor incluzând şi familii regale şi miliardari influenţi.
Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat al băncii, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008.
Potrivit raportului ICIJ, circa 220 de clienţi ai HSBC Elveţia, cu conturi totale de 1,3 miliarde dolari, au legătură cu România, iar 11 au cetăţenie sau paşaport românesc.
Dintre acestea, cel mai mare cont, în valoare de 829 de milioane de dolari, era deţinut de omul de afaceri de origine română Marcel Adams şi de fiul acestuia, Sylvian Adams, şi a fost deschis în numele băncii Summit International, din Barbados, care aparţinea tot familiei Adams, potrivit Radio Canada. Marcel Adams, născut în 1920 în România, trăieşte în Canada şi conduce afaceri în domeniul imobiliar.
Jurnaliştii de la Rise Project au scris că fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, soţia fostului ministru al Finanţelor Mihai Tănăsescu, cumnatul lui mircea Geoană, Ionuţ Costea, fostul acţionar la Dinamo Vladimir Cohn şi Jean Valvis au avut conturi la HSBC.
În total, banca elveţiană este acuzată că a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor.
HSBC a explicat că divizia din Elveţia nu a fost integrată complet în HSBC după preluarea acesteia, în 1999, ceea ce a permis persistenţa unor standarde "mult prea scăzute".