Antena 3 CNN Actualitate Ziua Europei celebrată şi la Bucureşti! Flash mob pe "Oda Bucuriei" şi stații de metrou redenumite după statele membre

Ziua Europei celebrată şi la Bucureşti! Flash mob pe "Oda Bucuriei" şi stații de metrou redenumite după statele membre

1 minut de citit Publicat la 10:42 06 Mai 2014 Modificat la 10:42 06 Mai 2014
Ziua Europei celebrată şi la Bucureşti! Flash mob pe "Oda Bucuriei" şi stații de metrou redenumite după statele membre
foto: AGERPRES
Un flash mob pe acordurile cântecului "Oda Bucuriei", o serie de manifestări care celebrează spiritul european la metroul bucureștean și conferințe se numără printre evenimentele organizate de Ziua Europei (9 mai), informează site-ul organizatorilor, Reprezentanța Comisiei Europene în România, citat de AGERPRES.
Ziua Europei va fi marcată atât în București, cât și în Sibiu, oraș care a avut titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2007. Cei care doresc să participe la această sărbătoare au de ales între următoarele evenimente:

* Concert de Ziua Europei la Afi Palace Cotroceni
Vineri, 9 mai, Primăria Sectorului 6, în parteneriat cu Orchestra Simfonică București, va organiza la AFI Palace Cotroceni un concert dedicat Zilei Europei. Concertul va începe cu un flash-mob pe acordurile Odei Bucuriei și va fi urmat de 45 de minute în care vor fi interpretate cele mai cunoscute piese de muzică simfonică europeană.

* Metroul european
Pe 9 mai, în intervalul 16,00-19,00, 28 de stații de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene. Călătorii vor fi întâmpinați în stațiile de metrou cu momente artistice de muzică și dans, vor putea vizita expoziții și vor avea ocazia să participe la degustări de vinuri și alte specialități. Mai mult, pe tot parcursul lunii mai, un metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele din București.

* Festivalul filmului european
În perioada 9-15 mai, peste 15.000 de cinefili sunt așteptați la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Filmului European, ce va avea loc la cinematografele Studio și Elvira Popescu.

* Vernisajele Salonului Internațional dedicat Zilei Europei și lansarea Festivalului European de fotografie
Vineri, începând cu ora 12,00, în sala de festivități a Institutului Cultural Român din București și la Galeria "Euro Foto Art" din Oradea vor avea loc vernisajele Salonului Internațional dedicat Zilei Europei.

* Ziua Europei la Sibiu
Vineri, 9 mai, Piața Mare din Sibiu va fi gazda unei expoziții de artă și a unor concerte susținute de elevi ai Liceului de Artă din oraș. De asemenea, tot în Piața Mare, vor fi arborate steagurile statelor membre ale Uniunii Europene și bannere dedicate Zilei Europei.

×
Etichete: Ziua Europei
x close