Frigul şi foamea au răpus sute de păsări, pe litoral. Vorbim despre lebede, cormorani pitici, lişiţe şi raţe sălbatice. Exemplare rare, găsite fără viaţă, sau abia respirând, prinse în gheaţa formată pe lacurile de la malul mării. Peisajul apocaliptic i-a lăsat fără cuvinte până şi pe biologii marini.
Unele dintre păsări au supravieţuit, dar nu se ştie însă pentru cât timp. Răpuse de foame şi de frig, sute de exemplare au capitulat în faţa naturii nemiloase.
Au îndurat temperaturi ucigătoare şi nu au mai avut puterea să lupte. Paralizate de frig, au rămas captive între sloiurile de gheaţă.
Câteva au reuşit să se adăpostească şi să scape cu viaţă. Biologii marini le-au găsit mai mult moarte decât viI. Le vor duce la adăpost unde vor avea hrană şi căldură până când îşi vor reveni.
Speciile rare de păsări care au fost găsite moarte, cum ar fi cormoranul pitic sau raţa cu gât roşu vor fi duse la Muzeul Antipa.
Vă avertizăm că urmează imagini tulburătoare.