Temperaturile maxime prognozate în următoarele 24 de ore vor avea valori pozitive în toată ţara, inclusiv în Bucureşti, şi se vor încadra între -4 şi 6 grade Celsius, se arată în Raportul zilnic privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului, publicat, luni, de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), potrivit
Agerpres.
Astfel, în intervalul 20 februarie, ora 09.00 - 21 februarie, ora 09.00, în ţară, vremea se va menţine relativ rece, temperaturile maxime ajungând până la 6 grade, iar cele minime între -11 şi -1 grad.
În Capitală, vremea va fi rece cu cer temporar noros. Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă asociată cu chiciură, iar vântul va sufla în general slab. Maximele înregistrate vor fi cuprinse între 0 şi 1 grad Celsius, în timp ce minimele se vor situa între -8 şi -6 grade Celsius.
În ţară, cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde, temporar, vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea.
În zona de munte va ninge, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali, în timp ce în restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, local va fi ceaţă asociată cu chiciură, posibil persistentă în Lunca Dunării.
Precipitaţiile semnalate izolat vor conduce la apariţia poleiului, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în Delta Dunării.
Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.