Antena 3 CNN Actualitate Vreme instabilă până la sfârşitul săptămânii. Prognoza meteo pentru Bucureşti şi restul ţării

Vreme instabilă până la sfârşitul săptămânii. Prognoza meteo pentru Bucureşti şi restul ţării

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:35 20 Aug 2014 Modificat la 21:35 20 Aug 2014
meteo.jpg
Foto: thisfabtrek.com
Joi, în vestul, centrul, nordul ţării şi la munte vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie. 
 
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină.
 
În celelalte regiuni vremea se menţine călduroasă în orele amiezii, când, izolat disconfortul termic va fi accentuat, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere seara şi în cursul nopţii. 
 
Temperaturile maxime, în scădere uşoară în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 23 de grade în Maramureş şi 35 de grade, izolat, în Lunca Dunării, iar minimele se vor situa între 10 şi 20 de grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în deltă spre 22 de grade.
 
La Bucureşti
 
Vremea va fi în continuare călduroasă în orele amiezii. Cerul va prezenta înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33-34 de grade, iar cea minimă de 17-19 grade.
 
În ţară
 
Vineri, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce trecător pot lua aspect de vijelie, ziua local în zona de munte şi izolat în rest, iar noaptea mai ales în Oltenia şi Muntenia. 
 
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere în cea mai mare parte a ţării, dar mai accentuată în regiunile estice, se vor încadra între 19 grade în nordul extrem al Moldovei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 şi 20 de grade.

Mai multe informaţii despre prognoza meteo, pe www.meteoplus.ro.

×
Etichete: meteo prognoza meteo
x close