Sute de oameni au participat la mitingul contra lui Traian Băsescu, din Piaţa Universităţii. Demonstranţii au cerut Parlamentului să valideze referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ca şi în zilele precedente, protestul s-a desfăşurat fără incidente.
Protestatarii cer Parlamentului să ţină cont de cele 7,4 milioane de voturi pentru demiterea lui Traian Băsescu şi să nu-l lase pe acesta să se întoarcă la Cotroceni.
Oamenii spun că Traian Băsescu este de vină pentru situaţia grea în care a ajuns ţara.
Demonstranţii susţin că vor ieşi în stradă în fiecare zi, până când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte al României.