Vila Dante din cartierul Primăverii va fi deschisă duminică pentru oricine doreşte să o viziteze. Accesul este gratuit.
Publicul are acces în clădire începând cu ora 10.00 şi până la ora 20.00. Decizia ca populaţia să poată vizita vila Dante a fost luată în urmă cu câteva zile, de către Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat, la solicitarea secretariatului General al Guvernului.
“Din dorinţa de a asigura transparenţa, Regia Autonomă a Patrimoniul şi Protocolului de Stat (RA-APPS), prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, a stabilit ca ziua de duminică, 29 iulie 2012, să fie Ziua Porţilor Deschise la Vila Dante, strada Dante Alighieri, intrarea din B-dul Mircea Eliade, cu acces prin strada Ivan Sergheevici Turgheniev”,
se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Guvernului României
. Vila Dante a fost renovată cu peste 1.000.000 de euro în plină criză.