Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: O ţintă realistă pentru intrarea României în zona euro este în perioada 2018 - 2020

Victor Ponta: O ţintă realistă pentru intrarea României în zona euro este în perioada 2018 - 2020

1 minut de citit Publicat la 11:40 19 Noi 2013 Modificat la 11:40 19 Noi 2013
Victor Ponta: O ţintă realistă pentru intrarea României în zona euro este în perioada 2018 - 2020
Premierul Victor Ponta a declarat că perioada 2018-2020 este o ţintă realistă pentru intrarea în zona euro, iar România urmăreşte cu prudenţă Polonia, ţară mult mai avansată în ceea ce priveşte reformele structurale, informează MEDIAFAX.
   
Şeful Guvernului a adăugat că aşteaptă ca planul anticriză adoptat de liderii din zona euro să îşi facă efectul până la sfârşitul acestui deceniu.
   
Ponta a subliniat că România trebuie să fie pregătită pentru intrarea în zona euro în ceea ce priveşte indicatorii economici, inflaþia şi forţa de muncă.
       
Ponta a declarat, într-un interviu publicat în luna iunie de Deutsche Welle, cã România poate fi pregãtită din punct de vedere structural pentru adoptarea monedei euro în 2017-2018 şi ar putea deveni membră a zonei euro în acest orizont de timp.
   
Premierul a făcut şi atunci referire la Polonia, afirmând că s-a "pus de acord cu perspectiva Poloniei, celălalt mare jucător din afara zonei euro".
   
La finele anului trecut, când România încă păstra ţinta de adoptare a monedei euro în 2015, Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, şi anume să spună foarte clar că este în favoarea unei Europe cât mai bine închegate, că doreşte să intre în Euro, însă anul 2015 nu este un reper bătut în cuie.
   
În luna aprilie, Guvernul a transmis Comisiei Europene un program de convergenţă care nu mai include o ţintă pentru adoptarea monedei euro, premierul Victor Ponta afirmând atunci că 1 ianuarie 2019 reprezintă "un obiectiv destul de realist" pentru adoptarea monedei euro de către România.
   
El a amintit atunci că un astfel de obiectiv este stabilit împreună cu Banca Naţională şi mediul de afaceri.
   
O lună mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a declarat că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil.
   
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat, în noiembrie 2012, că trecerea la moneda euro în anul 2015 nu mai intră în discuţie, dar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menţinerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exerciţiu de disciplină economică.
   
Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, afirma anterior că aderarea la euro în 2015 este dificilă pentru România, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie avea să decidă dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene.
   

×
Etichete: Victor Ponta
x close