Premierul Victor Ponta a discutat la Washington cu reprezentanţii unor mari companii americane. Şeful Guvernului a participat la masa rotundă organizată de către American-Romanian Business Council. Companiile americane deja prezente în România au solicitat sprijinul Guvernului în anumite probleme.
Membrii American-Romanian Business Council vor participa, în luna mai, la misiunea economică pe care o va realiza în România Departamentul de Comerţ al Statelor Unite.
Victor Ponta, aflat la Washington, i-a acordat un interviu lui Mihai Gâdea, în ediţia de joi seară a emisiunii
Sinteza Zilei. Iată cele mai importante declaraţii ale premierului: - Am îndemnat americanii să investească în România
- În mai, va veni o delegaţie a Departamentului de Comerţ la Bucureşti, alături de un număr mare de afacerişti şi companii americane
- Sper să avem succes pe această zonă de cooperare economică
Despre acordul de la Minsk: - Nimeni nu-şi face iluzii că ce s-a semnat astăzi garantează 100 % că s-au rezolvat toate problemele în regiune
- Acorduri s-au mai văzut destule şi, după aceea, lucrurile nu au stat aşa
Despre relaţia României cu SUA:- SUA ştiu unde e România şi se bazează pe noi
- Americanii ne văd ca pe cel mai de încredere partener al lor în regiune
- Sunt îngrijorat de evoluţia politică din Moldova
Despre scandalul de corupţie în care e implicată Udrea: - Era de aşteptat să se facă dreptate asupra unora dintre lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 10 ani
- Ar fi o capcană să spunem că tot răul a fost făcut de doamna Udrea sau domnul Băsescu
- Aş vrea să se meargă până la capăt şi toţi cei care au fost vinovaţi să răspundă