Intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o ţintă credibilă, însă obiectivul nu trebuie abandonat, consideră premierul Victor Ponta.
Potrivit primului ministru, orizontul pentru finalizarea acestui proces este în jurul anului 2020
„Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă, trebuie să fim realişti, nu se pune problema de 2015. Am impresia că nici măcar Polonia, care are criterii de convergenţă mult mai avansate decât România, nu îşi mai propune intrarea în zona euro în 2015. Cred însă că nu trebuie să renunţăm la obiectiv, dar orizontul este undeva 2020", a declarat Ponta, potrivit Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România îşi propune „un termen rezonabil de intrare în zona euro", deoarece statele UE care au adoptat moneda comună nu sunt dispuse să aştepte prea mult şi îşi vor continua procesul de integrare în acest sens.
El a arătat că termenul oficial asumat de România, de adoptare a monedei comune în 2015, nu mai este „realist" şi a reiterat că Guvernul, Parlamentul şi Banca Naţională sunt instituţiile în atribuţiile cărora intră să analizeze noul obiectiv de aderare.
În opinia preşedintelui, este esenţial pentru România să intre în zona euro în următorii trei-patru ani.