"Ne pasă de România, de viitorul ei, de democraţia ei", a spus Gordon.
El a precizat că SUA sunt preocupate de recentele evoluţii legate de referendum şi de procesul prin care acesta este revizuit.
"Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat", a spus Philip Gordon.
El a mai spus că SUA susţin pe deplin cele 11 puncte exprimate de Comisia Europeană pentru a ajuta România pe calea democratică a acesteia.
El a ţinut să sublinieze că nu este de partea cuiva şi nu a venit pentru a susţine vreun partid sau vreun lider politic, ci a venit pentru a exprima necesitatea respectării statului de drept şi a funcţionării instituţiilor.
Gordon a spus că guvernele vin şi pleacă, iar ce este important este relaţia dintre cele două ţări, precum şi funcţionarea instituţiilor şi a statului de drept.
Întrebat dacă este mulţumit de răspunsurile primite luni de la oficialii români, Gordon a spus: "Cred că este cinstit să spun că am auzit ce trebuia", a spus Gordon.
Oficialul american a precizat că liderii cu care a vorbit şi-au exprimat susţinerea faţă de valorile pe care el le-a prezentat.
"Evident, e mai important ce fac oamenii decât ce spun. Dar tot ceea ce pot să sper, după aceste întâlniri, este că ei conştientizează importanţa acestor lucruri şi că vor respecta aceste principii", a adăugat oficialul SUA.
El a mai spus că România are instituţiile necesare pentru a trece prin situaţia actuală, dar acestea trebuie utilizate corect.
"E un test. De aceea sunt aici (...) Vrem să ajutăm România să treacă acest test. Nu este în interesul României să pice acest test", a spus Gordon, scrie Mediafax.