Antena 3 CNN Actualitate Veşti bune pentru mame. Din 2013, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi acordată pentru toate naşterile

Veşti bune pentru mame. Din 2013, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi acordată pentru toate naşterile

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 11:49 02 Ian 2012 Modificat la 11:49 02 Ian 2012
Veşti bune pentru mame. Din 2013, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi acordată pentru toate naşterile
Foto: Intact Images
Din 2013, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi acordată pentru toate naşterile, nu doar pentru primele trei.

Iniţiativa legislativă aparţine senatorilor Emilian Frâncu şi Elena Mitrea. Conform propunerii, mamele ar urma să primească indemnizaţie pentru toţi copiii, indiferent de numărul acestora.

În momentul de faţă, indemnizaţia se acordă doar pentru primele trei naşteri. Proiectul nu modifică cuantumul indemnizaţiei şi nici perioada de acordare a concediului.

Acum, părintele care optează să stea în concediu pentru creşterea copilului timp de un an primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Aceasta nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei.

În cazul în care mama vrea să stea acasă doi ani, indemnizaţia nu va fi mai mică de 600 de lei, dar nici mai mare de 1.200 de lei. Totuşi, părinţii care vor să stea acasă timp de doi ani riscă să rămână fără loc de muncă. Angajatorul are dreptul să-l dea afară dacă doreşte.

În cazul în care părintele se întoarce la serviciu după un an, angajatorul îl ajută cu suma de 500 de lei pe lună.
 



×
x close