Antena 3 CNN Actualitate Veşti bune pentru bolnavii de hepatită. Când va fi disponibil tratamentul în spitale

Veşti bune pentru bolnavii de hepatită. Când va fi disponibil tratamentul în spitale

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:08 06 Iul 2015 Modificat la 21:08 06 Iul 2015
medicam.jpg
Foto: captura Antena 3
Veşti bune pentru bolnavii de hepatită. Ministrul Sănătăţii a asigurat că nu mai este mult până când tratamentul cu interferon free necesar bolnavilor de hepatita C va ajunge în spitale. 
 
Contractul se putea semna şi până acum, a spus demnitarul, explicând că s-a ajuns la această dată pentru că se caută un preţ cât mai bun.
 
"Noi am spus că şi în luna iulie eram pregătiţi, dar s-a pierdut timp pentru, că am negociat pentru un preţ mai bun. Nu vrem să trecem cu semnarea acordului mai târziu de prima săptămâna din august. Apoi, se va regăsi în spitale", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, luni, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
 
Referitor la ieftinirea pastilelor, şeful de la Sănătate a mai spus că din cele 5.200 de medicamente disponibile pe piaţă o parte s-au ieftinit, însă are şi el semnale că legea nu s-a aplicat peste tot. 
 
În ceea ce priveşte situaţia când două medicamente au aceeaşi compoziţie, dar preţul total diferit, ministrul Bănicioiu a explicat că soluţia o găsim la medicul curant.
 
"Nu e nicio diferenţă terapeutică (între cele două medicamente  - n.r.). Pacientul trebuie să aibă încredere în medicul curant", a asigurat şeful de la Sănătate.

×
x close