Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni o vreme în general caldă, cu episoade de instabilitate după 13-14 iunie, cu averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În Banat, până pe data de 11 iunie, vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de 32-33 de grade. Apoi, tendința va fi de scădere treptată, spre valori caracteristice perioadei, de 24-25 de grade, până în 17 iunie.
După această dată temperaturile vor crește din nou, cu aproximativ două-trei grade Celsius. Valorile nocturne vor avea aceeași evoluție, cu cele mai
calde nopți în intervalul 9-14 iunie, când se vor înregistra medii în jurul valorii de 16 grade.
La începutul intervalului nu va ploua, iar probabilitatea de apariție a averselor, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului va crește începând din data de 13 iunie.
În primele zile ale acestei săptămâni, în Crișana, în primele zile ale intervalului de prognoză, valorile termice vor atinge, în medie, 33 de grade ziua și 16 grade noaptea, apoi vor scădea treptat până în data de 15 iunie, când vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii iunie, cu medii ale temperaturilor maxime de 24 de grade și ale celor minime de 12 grade. Până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni, regimul termic nu va suferi modificări importante.
Intervale cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi mai ales în jurul datei de 13 iunie și după data de 17 iunie.
În Transilvania, până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea va fi caldă pentru a doua decadă a lunii iunie, în special în primele zile când media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 29 de grade. În intervalul 14-22 iunie valorile termice se vor apropia de normalul perioadei, cu medii cuprinse între 22 și 25 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variații mari.
În prima săptămână, mediile pe întreaga regiune vor oscila între 11 și 14 grade, iar în cea de-a doua vor fi relativ constante și apropiate de 10-11 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată după data de 13 iunie și se va manifesta prin averse locale, asociate cu descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În Maramureș, în primele zile ale perioadei de prognoză, vor fi medii ale temperaturilor maxime de 30-31 de grade, ce vor caracteriza o vreme caldă. Treptat, temperaturile vor scădea, iar în intervalul 14-22 iunie vor fi apropiate de valorile de referință pentru a doua decadă a lunii, cu medii între 22 și 24 de grade.
Valorile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, cu cele mai calde nopți la începutul intervalului, când se vor înregistra medii în jurul a 15 grade. Aversele își vor face apariția după data de 13 iunie și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
La începutul intervalului, în Moldova, până pe data de 13 iunie, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă, îndeosebi în primele două zile, când valorile medii diurne vor fi de 29-30 de grade.
După această dată, temperaturile vor scădea, devenind apropiate de cele caracteristice perioadei calendaristice, cu valori de 23-25 de grade, în medie.Temperaturile minime vor fi de 16-17 grade, pe 10 și 11 iunie, apoi vor scădea spre 12-13 grade în jurul datei de 15 iunie, fără variații semnificative ulterioare. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată între 13 și 21 iunie când vor fi averse, în general slabe cantitativ, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului
În Dobrogea, în primele zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra medii ale temperaturilor diurne de 28-29 de grade, apoi acestea vor scădea treptat, spre aproximativ 24 de grade, pe 16-17 iunie. În a doua săptămână a intervalului de prognoză variațiile termice vor fi nesemnificative, iar mediile maximelor se vor situa între 24 și 26 de grade, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă a anului.
Valorile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, cu cele mai calde nopți la începutul intervalului, când se vor înregistra medii termice de aproximativ 19 grade. După data de 13 iunie va crește probabilitatea pentru ploi, pe arii restrânse și. în general. slabe cantitativ.
În Muntenia, până pe data de 13 iunie vremea va fi caldă, cu valori medii ale maximelor de 30-32 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie de 15-17 grade. După 14-15 iunie, regimul termic va marca o scădere, spre temperaturi diurne ce se vor situa între 25 și 27 de grade și temperaturi nocturne de 13-14 grade, până la sfârșitul intervalului de prognoză. Între 13 și 17 iunie, local, vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în celelalte zile doar izolat vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ.
În Oltenia, în intervalul 9-13 iunie, mediile termice se vor situa peste cele climatologic normale ale perioadei, cu cele mai ridicate valori diurne de 32 de grade, pe 10 și 11 iunie, când și temperaturile nocturne nu vor scădea sub 16-17 grade. Apoi, regimul termic va marca o scădere, maximele diurne se vor situa între 24 și 26 de grade, iar minimele vor fi de 13-14 grade, până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză.
Aversele însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului se vor semnala local între 14 și 17 iunie, iar în celelalte zile își vor face apariția doar izolat, mai ales după 18 iunie.
La munte, vremea va fi caldă până pe 13 iunie, cu medii ale valorilor maxime între 20 și 22 de grade și ale minimelor nocturne între 10 și 12 grade.
În perioada 14-22 iunie regimul termic va fi apropiat de cel normal cu valori de 14-16 grade, ziua, și 6-8 grade noaptea, în medie. Până pe data de 12 iunie, local, vor ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ. Între 13 și 22 iunie, pe arii extinse vor fi zilnic, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar ploile vor fi local moderate cantitativ.