Persoanele fizice care au restanţe la bănci ar putea primi un ajutor de la stat.
Guvernul vrea să le reducă ratele la jumătate, pe o perioadă de doi ani, celor care nu au venituri mai mari de 1.600 de lei.
"
Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată - cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani", a spus Ponta, precizând că măsura presupune ca numai în acest an să fie disponibilizate aproape 4 miliarde lei din partea băncilor pentru persoanele fizice.
Condiţia e ca restanţele să nu fie mai vechi de 90 de zile, iar rata să nu depăşească 1.000 de lei.