La începutul acestei săptămâni vremea va fi rece pentru această perioadă a anului, iar cerul temporar noros. Va ploua slab, ziua local în sud-vestul ţării şi izolat în rest, iar noaptea pe arii restrânse, cu precădere în nord-vest. La munte vor fi precipitaţii mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar în prima parte a intervalului şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade.
DUMINICĂ NOAPTE (7/8 aprilie)În București, cerul va fi noros şi va ploua. Vântul va prezenta intensificãri temporare. Temperatura minimã va fi de 5...6 grade.
În țară, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în jumãtatea de sud a ţãrii şi doar izolat în rest. Cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15...20 l/mp în Oltenia, sudul Munteniei şi al Dobrogei. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va avea intensificãri temporare în sudul şi sud-estul ţãrii precum şi la munte. Temperaturile minime se vor situa între -1 şi 7 grade.
LUNI (8 aprilie)În București, vremea va fi rece, astfel încât temperatura maximã va fi de 12...13 grade, iar cea minimã în jur de 4 grade. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei vor fi condiţii ca trecãtor sã plouã slab. Vântul va slãbi treptat în intensitate.Presiunea atmosferica va creste usor.
În țară, vremea va fi rece pentru aceastã perioadã a anului, iar cerul temporar noros. Va ploua slab, ziua local în sud-vestul ţãrii şi izolat în rest, iar noaptea pe arii restrânse, cu precãdere în nord-vest. La munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã, iar în prima parte a intervalului şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade.Presiunea atmosferica va creste usor.
MARŢI (9 aprilie)În București, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi trecãtor vor fi condiţii sã plouã slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 14...15 grade, iar cea minimã în jur de 5 grade.Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative.
În țară, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde pe arii extinse va ploua. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat. În zona montanã înaltã precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 7 grade.Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative.
MIERCURI (10 aprilie)
În București, vremea va fi în general închisã şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimã va fi de 6...7 grade.
În țară, vremea va fi normalã din punct de vedere termic pentru aceastã datã, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 18 grade şi minime între 1 şi 9 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în cea mai mare parte a ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat.