Antena 3 CNN Actualitate Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat

Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:37 22 Iun 2012 Modificat la 15:37 22 Iun 2012
Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat
Foto: infomm.ro
Vasile Mihail Cristian, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, s-a întors în România din SUA cu avionul, vineri după-amiază, fiind aşteptat la aeroportul Otopeni de poliţiştii Serviciului Urmăriri, care l-au preluat în custodie. 

Avocatul lui Vasile Cristian, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că persoana pe care a apărat-o a aflat în SUA despre condamnarea definitivă şi a decis să revină în ţară, pentru respectarea deciziei instanţei supreme, potrivit Mediafax.

Mateuţ a mai spus că Vasile Cristian ar fi plecat din ţară imediat după finalizarea procesului, în legătură cu chestiuni personale, fără a oferi alte detalii. Avocatul a precizat că l-ar fi înştiinţat pe Vasile Cristian în SUA cu privire la condamnarea definitivă pe care a primit-o.

Poliţiştii care l-au preluat pe Vasile Cristian îl vor duce la Centrul de reţinere şi arest preventiv (CRAP), pentru îndeplinirea formelor de încarcerare.

Vasile Cristian, director general al SC Eurografica SRL, şi alţi doi condamnaţi din dosarul Trofeul Calităţii au fost daţi în urmărire, deoarece nu au fost găsiţi la domiciliu pentru aplicarea mandatelor de executare a pedepsei.

Printre cei trei se află şi Irina Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a fost ridicată de poliţişti, joi, dintr-un imobil din judeţul Bacău.

Tot în dosarul Trofeul Calităţii, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Năstase, care a încercat să se sinucidă, miercuri seară, după ce poliţiştii au venit să-l ducă la arest, se află internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă. Starea lui este bună.


×
x close