Ministrul nu a realizat gafa pe care a făcut-o invocând statul comunist ca semnatar al ACTA şi a continuat prin a infirma informaţiile conform cărora el ar fi fost cel care a semnat acordul pentru România.
”Aş vrea să fac şi eu o precizare, pentru că au apărut, cum aţi spus dumneavoastră, pe internet informaţii că eu aş fi semnatarul, nu eu am semnat acest acord, el a fost semnat de către un ataşat comercial la Tokyo. Nu sunt semnatarul acestui acord şi 2. ministerul pe care îl conduc este avizator”, a declarat Valerian Vreme.
În cadrul unei intervenţii telefonice la Sinteza Zilei, europarlamentarul PNL, Renate Weber, unul dintre contestatarii acordului ACTA, a discutat despre modul în care este tratată semnarea acestuia de către Guvernul României.
Europarlamentarul a relatat că a discutat cu mai mulţi colegi din PE şi reprezentanţi ai Comisiei Europene cu privire la prevederile acestui acord, manifestându-şi convingerea că acesta nu este necesar, Uniunea Europeană având legislaţie suficientă pentru apărarea dreptului de proprietate intelectuală.
Renate Weber s-a declarat uluită de reacţia oficialilor din România. Şeful Executivului nu avea habar de ce acord a fost semnat, iar ministrul Comunicaţiilor, direct implicat în această situaţie, vorbeşte despre contrabandă în cazul unui acord care reglementează contrafacerea.