Antena 3 CNN Actualitate USD doreşte anchetă parlamentară la ASF privind nivelul de salarizare. Preşedintele instituţiei propune reducerea salariilor

USD doreşte anchetă parlamentară la ASF privind nivelul de salarizare. Preşedintele instituţiei propune reducerea salariilor

1 minut de citit Publicat la 14:54 18 Feb 2014 Modificat la 14:54 18 Feb 2014
USD doreşte anchetă parlamentară la ASF privind nivelul de salarizare. Preşedintele instituţiei propune reducerea salariilor
Foto: Agerpres
USD, formată din PSD, UNPR şi PC, propune realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară şi nivelul de salarizare din această instituţie.

"Ţinând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorităţi", se arată într-un comunicat al USD, informează Mediafax.

 "Considerăm că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate la nivelul mass-media cu privire la câştigurile salariale ale conducerii ASF", mai precizează USD.

Preşedintele ASF anunţă reducerea salariilor

Dan Radu Ruşanu, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, a propus, în cadrul unei conferinţe de presă, ca salariile angajaţilor ASF să fie reduse.

Angajaţii ASF primesc salarii de zeci de mii de euro. De exemplu, fostul liberal Dan Radu Rușanu (foto), președintele ASF, a avut un venit în noiembrie-decembrie 2013 de peste 70.000 de euro.

Mai mult, printre angajații ASF se numără soți, soții, foste soții și copii ai unor politicieni importanți. Remus Câmpeanu, fiul Marianei Câmpeanu, a încasat în ultimele două luni ale anului trecut mai bine de 10.000 de euro. Aproape 10.000 de euro a primit și fiica lui Gabriel Oprea, Ana Maria Tudor.

×
Etichete: USD PSD ASF
TOP articole
x close