Antena 3 CNN Actualitate Marius Nicoară audiat în dosarul referendumului. Vezi pentru ce a fost chemat

Marius Nicoară audiat în dosarul referendumului. Vezi pentru ce a fost chemat

2 minute de citit Publicat la 10:41 29 Aug 2012 Modificat la 10:41 29 Aug 2012
Marius Nicoară audiat în dosarul referendumului. Vezi pentru ce a fost chemat
Foto: Mediafax
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, este audiat, miercuri, la DNA Cluj, într-un dosar legat de referendumul din 29 iulie, el spunând că a fost chemat la de procurori în calitate de martor, scrie Mediafax.

Update 12:45 -Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, audiat, miercuri, la DNA Cluj, într-un dosar legat de referendumul din 29 iulie, a declarat, la ieşire, că cercetarea în acest caz este politică, "pentru a se demonstra că Traian Băsescu nu a avut multe voturi împotrivă".
   
"Am avut o discuţie lungă cu doamna procuror, în care sper că am clarificat multe aspecte şi din acest punct de vedere sper că s-a lămurit că un partid este un spaţiu public, unde oamenii pot intra, indiferent de pregătire şi de cazierele lor fiscale. Un partid se organizează pentru a mobiliza oamenii la vot, lucru pe care noi l-am făcut în 29 iulie şi ne-a reuşit, din nefericire au existat alte instituţii care spun că nu am reuşit", a declarat Nicoară.
   
Liderul liberalilor clujeni a afirmat că acuzaţiile în acest dosar nu au "o bază serioasă reală".
   
"Din punctul meu de vedere, este o cercetare politică pentru a se demonstra că Traian Băsescu nu a avut atâtea voturi împotriva sa şi că liberalii din Transilvania şi din alte părţi ale ţării au făcut mobilizări ilegale ale cetăţenilor pentru a-i scoate la vot. Eu spun că noi am mobilizat oamenii la vot în mod corect şi am reuşit să scoatem peste jumătate din românii care există în mod real pe listele electorale. Se încearcă a se demonstra că Traian Băsescu nu are 7,5 milioane de români împotriva sa, ci mult mai puţini?, a spus Nicoară.

Update 11:30
- Şeful de campanie pentru referendum al PNL Cluj, Steluţa Cătăniciu, audiat, miercuri, la DNA Cluj, a declarat că în dosar nu există probe, că acesta "nu are miză" şi că nu ştie ca în sediul partidului să fi avut loc "lucrurile" de care sunt acuzate persoanele învinuite în acest caz.
   
Steluţa Cătăniciu a spus, la ieşirea din sediul DNA Cluj, că nu ştie ca în sediul filialei PNL să se fi întâmplat "lucrurile" de care sunt acuzate persoanele învinuite în acest dosar, fără să precizeze care sunt aceste "lucruri", scrie Mediafax.
   
Steluţa Cătăniciu s-a prezentat la DNA Cluj miercuri dimineaţă şi a fost audiată timp de aproximativ o oră şi jumătate.

Marius Nicoară a ajuns la sediul DNA Cluj în jurul orei 10.00, fără să fie însoţit de avocat, şi a spus că va fi audiat în calitate de martor.
   
"Am fost citat în calitate de martor pentru data de 21 august, dar acum au reuşit să vin pentru că am fost plecat în concediu. M-am întors, m-am dus la Bucureşti ca să facem cvorum în Parlament, ca să se citească decizia CC. Am venit fără avocat pentru că am conştiinţa curată, şi PNL are conştiinţa curată. Din punctul nostru de vedere, este un dosar politic şi acest lucru se va demonstra până la urmă. Îmi fac datoria de cetăţean de a veni în faţa procurorilor, de a răspunde la întrebări, de a spune ceea ce este de spus şi de a clarifica odată acest subiect", a declarat Nicoară.
   
Tot miercuri va fi audiat la DNA Cluj şi consilierul local Steluţa Cătăniciu, şeful de campanie al PNL Cluj pe perioada referendumului.
  

×
x close