Antena 3 CNN Actualitate Un politician, fiul unui avocat cunoscut, bănuit de evaziune fiscală

Un politician, fiul unui avocat cunoscut, bănuit de evaziune fiscală

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:34 15 Ian 2013 Modificat la 13:34 15 Ian 2013
Un politician, fiul unui avocat cunoscut, bănuit de evaziune fiscală
Foto: pakistantoday.com.pk
Casa fostului preşedinte al Tribunalului din Timiş Petre Petrişor a fost percheziţionată de poliţişti, iar fiul acestuia, consilierul local PSD Andrei Petrişor, a fost ridicat şi dus la audieri. De asemenea, alte 10 zece persoane suspectate de evaziune fiscală au fost duse la audieri.

Poliţiştii au făcut mai multe percheziţii la Mehedinţi şi Timiş, în acest dosar de evaziune fiscală în valoare de două milioane de euro.

Şapte din cele 11 persoane ridicate sunt din judeţul Timiş, iar patru din Mehedinţi, acestea fiind suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani şi urmând să fie audiate la Parchetul Tribunalului Mehedinţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Mehedinţi, inspector principal Nicolae Lohon.

Printre cele patru persoane ridicate din Mehedinţi se află fraţii Alin şi Mihai Udrişte, care deţin la Drobeta-Turnu Severin mai multe magazine alimentare, dar şi o firmă de panificaţie.

În acelaţi timp, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri ale persoanelor vizate, în încercarea de a recupera prejudiciul de 2.000.000 euro.

De asemenea, a fost ridicat şi dus la audieri şi consilierul local PSD din Timişoara Andrei Petrişor, care este fiul unui cunoscut avocat din oraş, Petre Petrişor, fost preşedinte al Tribunalului Timiş şi judecător al Curţii de Apel Timişoara, al cărui nume a apărut în dosarul Mujea Marcelini şi Zaher Iskandarani. Andrei Petrişor, care deţine o firmă de produse farmaceutice, a fost ridicat din locuinţa sa din Timişoara.

De asemenea, în urma descinderilor a fost ridicat şi un bărbat din Strehaia.

Gruparea este suspectată de infracţiuni economice. "În perioada 2008-2012, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, în relaţia cu partenerii şi luând decizii cu privire la angajări şi plăţi, au dispus înregistrări de tranzacţii comercale fictive în valoare de peste 5 milioane de euro, sustrăgându-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit", a precizat Lohon.







×
Etichete: evaziune fiscala
x close