Omul de afaceri din Mehedinţi Constantin Bădescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de Tribunalul Mehedinţi, alături de alte patru persoane, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro, conform Mediafax.
Judecătorul din cadrul Tribunalului Mehedinţi a pronunţat sentinţa în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mandatele de reţinere emise de procurori, ale celor şapte persone reţinute, joi, pe bază de ordonanţă, între care şi omul de afaceri Constantin Bădescu expiraseră, astfel încât în sala de judecată au fost prezenţi doar doi dintre inculpaţi.
Atât Constantin Bădescu, cât şi ceilalţi patru bărbaţi din Strehaia, pe numele cărora judecătorul a emis mandate de arestare pentru 29 de zile, plecaseră din clădirea Tribunalului Mehedinţi cu o oră şi jumătate înainte, în sala de judecată, în momentul pronunţării sentinţei, fiind prezente doar două dintre persoanele cercetate, dar care au fost lăsaţi în libertate.
Astfel, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile au primit omul de afaceri Constantin Bădescu, din Drobeta Turnu Severin, Mihai Florin, zis Murgu şi fiii acestuia, Mihai Stelian şi Mihai Niţă, dar şi un apropiat al acestora din localitatea Strehaia.
În stare de libertate vor fi cercetaţi doi bărbaţi, unul din Satu Mare şi altul din Drobeta Turnu Severin.
Avocaţii celor care au primit mandate de arestare au declarat recurs, care se va judeca în cursul săptămânii viitoare la Curtea de Apel Craiova.
În cazul în care cei cinci nu se vor prezenta la sediul IPJ Mehedinţi pentru a fi arestaţi, ei vor fi daţi în urmărire generală.
Omul de afaceri din Mehedinţi Constantin Bădescu a fost reţinut de procurorii DIICOT, joi noapte, alături de alte şase persoane, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro
Potrivit anchetatorilor, în urma percheziţiilor de joi dimineaţă, când 15 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Mehedinţi, şapte persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, între acestea fiind şi omul de afaceri Constantin Bădescu, audierile finalizându-se în cursul nopţii.
Constantin Bădescu a fost printre ultimele persoane care au ajuns în faţa procurorilor DIICOT, înaintea sa fiind reţinuţi angajaţi ai firmelor sale, dar şi trei persoane din localitatea Strehaia.
Omul de afaceri a refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la audieri, când a fost dus în arestul Poliţiei, dar avocatul său a susţinut că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate.
"Există relaţii de afaceri între societăţile domnului Bădescu şi alte societăţi din judeţele limitrofe, relaţii care sunt perfect legale. Anumite relaţii comerciale sunt considerate ireale. După părerea noastră toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate", declara Sorin Crudiu, avocatul lui Constantin Bădescu.