Un elev din Capitală a ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu, după ce a fost rănit într-o altercaţie cu un coleg. Băiatul, elev al Liceului de Telecomunicaţii din Capitală, este este supus unor investigaţii amănunţite de către medici.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, citat de
Mediafax, incidentul a avut loc joi, în Sectorul 6. Autorităţile au fost anunţate că un tânăr de la Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii a ajuns la spital în urma unei altercaţii.
Elevului i se fac investigaţii medicale amănunţite, inclusiv RMN, pentru a se constata dacă are vreo leziune. Tânărul are buza umflată şi un dinte spart, dar medicii verifică dacă în urma altercaţii au fost provocate şi alte răni.