Un campion la gimnastică, medaliat cu aur, argint şi bronz la competiţii naţionale şi internaţionale, a ajuns să doarmă pe străzi şi să trăiască din mila altora.
Dan Odorhean a ajuns în această situaţie după ce s-a accidentat şi a fost scos din lotul naţional în urmă cu 30 de ani.
Dan Odorhean este acum un om al strazii. Caută în gunoaie ca să mănânce, doarme pe cartoane, la subsolul unei clădiri care stă să cadă şi este dependent de alcool.
Nimeni n-ar spune că, în urmă cu 30 de ani, câştiga medalii de aur la competiţii naţionale şi internaţionale.
Dan Odorhean îşi aduce aminte cu nostalgie de perioada când a fost selecţionat în lotul naţional, la începutul anilor '80. Devenea gimnast profesionist şi ajungea la clubul Steaua.
La 24 de ani a suferit o ruptură de tendon şi s-a retras din gimnastică. A plecat apoi în Bistriţa, acolo unde a antrenat câţiva ani. Dupa '90, a plecat în Spania şi a muncit acolo. A căzut, însă, în patima alcoolului, a pierdut tot şi s-a întors în România.
Fostul campion trăieşte acum pe străzi, împreună cu concubina sa, şi se gândeşte cu groază la cum va rezista în această iarnă.
Rezultatele spectaculoase obţinute la competiţii l-au recomandat pe Dan Odorhean să obţină, în 1982, titlul de Maestru emerit al sportului şi titlul de Meritul Sportiv Clasa 1.
Acum, însă, îşi duce viaţa de pe o zi pe alta, uitat de toată lumea.