Deţinutul Laurenţiu Adrian Dumitru a fost capturat duminică, în jurul orei 17.00, în urma unor informaţii obţinute de personalul închisorii unde era încarcerat acesta.
La operaţiunea de cpturare au participat angajaţi Penitenciarului Bucureşti Jilava şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţiei Judeţene Ilfov, Jandarmeriei Bucureşti, Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti. deţinutul a fost readus în Penitenciarul Bucureşti Jilava, urmând a fi finalizate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
----------------------
Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a evadat în această dimineaţă, la ora 06:00. Bărbatul a fugit de la locul de muncă unde fusese repartizat.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu, a declarat, la Antena 3, că au fost luate toate măsurile în astfel de situaţii: "Au fost formate echipe de căutare, colaborăm şi cu Poliţia şi acum îl căutăm".
"Avea program de regim deschis, adică poate să meargă singur la muncă şi să se întoarcă singur, pentru a fi înlocuit de un alt deţinut", a arătat Micu.
"Nu a făcut niciodată probleme, din 2008, de când a intrat, a fost totul în regulă", a adăugat Micu.
Aceeaşi sursă a arătat că deţinutul a fost condamnat pentru tâlhărie.
"Dacă nu făcea asta, dacă nu evada astăzi, avea toate şansele să fie eliberat condiţionat în octombrie, anul acesta, adică la două treimi din pedeapsa originală", a arătat Micu.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.