
Irlandezul, tehnician de lumini la un festival de modă organizat la sfârşitul acestei săptămâni la Mamaia, a plecat cu un taximetru din staţiune, după ce s-a terminat prezentarea de modă, către un local din Constanţa.
Ajuns la destinaţie, irlandezul, care era însoţit de o tânără, nu a vrut să achite costul călătoriei cerut de către taximetrist, respectiv 80 de lei, susţinând că a fost dus pe o rută ocolitoare. Între cei doi a izbucnit o altercaţie, irlandezul fiind înjurat şi ameninţat de către taximetrist, care i-a provocat şi o echimoză la braţul drept.
În cele din urmă, ei s-au înţeles asupra unei sume mai mici, iar scandalul a fost aplanat.
Sâmbătă, descoperind echimoza de pe braţ, cetăţeanul irlandez a mers la Poliţia municipiului Constanţa şi le-a spus oamenilor legii ce se întâmplase cu o noapte înainte, dar nu a vrut să depună plângere împotriva taximetristului.
Poliţiştii constănţeni au deschis totuşi o anchetă şi l-au identificat pe taximetrist, fiind făcute cercetări pentru infracţiunea de tulburare a liniştii şi ordinii publice, informează Mediafax.