Un bărbat de 32 de ani din Petroşani a murit, duminică, după ce a fost lovit de un accelerat care tranzita localitatea, informează
Mediafax. Potrivit anchetatorilor, varianta cea mai probabilă după primele cercetări este că bărbatul s-a sinucis, dar ancheta este în plină desfăşurare.
Şeful Poliţiei TF Hunedoara, Vasile Hriţac, a declarat că trenul accelerat Cluj - Bucureşti a lovit un bărbat care a murit înainte ca medicii să-i poată acorda primul ajutor. Medicii de la Ambulanţă care au fost solicitaţi să intervină la accident au căutat câteva minute trupul bărbatului, primele indicii găsite fiind actul de identitate al acestuia căzut pe linia ferată.
"Din primele cercetări reiese că a fost un act suicidal. A fost văzut de martori, a avut un comportament tipic persoanelor care aleg să se sinucidă. Cu zece metri înainte de a ajunge locomotiva s-a aruncat în faţa trenului, iar mecanicul nu a mai putut face nimic", a spus Hriţac.
Anchetatorii susţin că trupul bărbatului a fost recuperat la circa doi kilometri de la locul accidentului, respectiv aproape de zona Livezeni, la ieşirea din Petroşani.
Criminaliştii din Petroşani continuă cercetările pentru a fi aflate cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.