Update 22:30 - În urma unui control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), s-a stabilit că prăbuşirea faţadei hotelului bucureştean Minerva a fost cauzată de lucrările neautorizate efectuate la imobil, au declarat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării pentru
Mediafax.
"Este vorba despre lucrări de hidroizolaţie, pentru care, conform legii, este necesară autorizaţie, întrucât imobilul se află într-o zonă istorică protejată. Un utilaj folosit la lucrări a afectat punctul de sprijin al unui ornament de pe faţadă, acesta a căzut şi a lovit un alt ornament, care s-a prăbuşit peste restaurantul aflat la parter. Lipsa documentelor necesare pentru a face lucrările constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare de la trei luni la trei ani", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului, Bogdan Oprea. Acesta a adăugat că în urma constatărilor, ISC, aflat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va sesiza, luni, organele de cercetare penală.
Update 17:15 - Reprezentanţii restaurantului bucureştean pe terasa căruia s-a prăbuşit o bucată din faţada hotelului Minerva afirmă că incidentul s-a produs după ce mai mulţi muncitori au lucrat pe acoperiş folosind un picamăr, conform Mediafax.
Unul dintre proprietarii chinezi ai restaurantului a declarat, pentru agenţie, că la hotel a fost adusă, încă de sâmbătă dimineaţă, o echipă de muncitori, pentru a înlocui finisajele de pe acoperişul hotelului.
"S-a lucrat încă de dimineaţă. La un moment dat, s-a auzit un zgomot puternic, ca de picamăr", a mai spus sursa citată.
Reprezentantul echipajului de pompieri sosit la faţa locului a confirmat că în clădire se efectuau lucrări, însă a evitat să se pronunţe cu privire la existenţa unei legături directe între acestea şi prăbuşirea bucăţii de faţadă.
O bucată din faţada unui hotel de patru stele din centrul Capitalei s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, peste terasa unui restaurant.
În urma prăbuşirii, terasa, construită majoritar din sticlă, a fost distrusă.
Cioburile au lovit un bebeluş şi au provocat o rană uşoară la mâna unei femei, mama acestuia. Ambii se aflau în restaurant la momentul producerii incidentului.
Bebeluşul a fost transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" şi se află la secţia de chirurgie plastică, conform reprezentanţilor unităţii sanitare.