Un avion a aterizat forţat pe un teren agricol din judeţul Arad. Aeronava de mici dimensiuni tranzita teritoriul României. Decolase din Bulgaria şi avea ca destinaţie Ungaria.
Potrivit primelor informaţii, pilotul a fost nevoit să aterizeze din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
La bord, se aflau două persoane, care au scăpat nevătămate.
"Cei doi cetăţeni danezi sunt bine, iar la faţa locului a fost trimisă o echipă de intervenţie pentru a preveni orice fel de problemă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, citat de
Mediafax. Incidentul a avut loc în comuna Măgulicea, la 150 de kilometri de Arad.