Un băieţel în vârstă de trei ani din comuna dâmboviţeană Potlogi a fost dus de urgenţă Spitalul Judeţean din Târgovişte, după ce a fost muşcat de faţă şi de cap de un câine, incidentul având loc pe o stradă din localitate.
Copilul se afla pe stradă, împreună cu sora sa de cinci ani, atunci când a fost muşcat de câinii vagabonzi.
"Primele noastre date arată că baieţelul de trei ani era pe stradă în Potlogi, satul Romaneşti, împreună cu sora sa, iar la un moment dat a fost muşcat de un câine maidanez de cap şi de faţă. Practic, au rămas colţii animalului în zonele unde a fost muşcat. Imediat, părinţii copilului l-au luat pe acesta şi l-au dus la dispensarul comunal, de unde după ce a primit îngrijiri medicale s-a sunat la Garda de Intervenţie Potlogi. Imediat a venit o ambulanţă SMURD care l-a transportat pe pacient la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Ţelea, potrivit Mediafax.

Medicii spun că băieţelul este în stare stabilă şi va fi supus mai multor investigaţii, urmând să se stabilească dacă se impune trimiterea lui la o unitate medicală din Bucureşti.
Incidentul vine după ce, un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
Onţanu, după ce un copil a fost sfâşiat de maidanezi: Primăria sectorului 2 nu are atribuţii în strângerea câinilor vagabonzi.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern, marţi, să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, "exact ceea ce vrea populaţia".
Citeşte şi
Incidentul vine după ce, un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern, marţi, să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, "exact ceea ce vrea populaţia".
Citeşte şi
Cum "plăteşte" Onţanu moartea copilului ucis de câini în sectorul lui? Cumpără maşini de 300.000 euro