Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă ar putea fi vizitată şi fotografiată de turişti contra cost, chiar dacă până acum acest lucra era interzis.
Proiectul a fost iniţiat de primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, într-o încercare de a mai rotunji veniturile municipalităţii. Documentul prevede construirea unei terase pentru turişti chiar lângă centrala nuclearelectrică.
"Foarte mulţi turişti ne sună şi ne roagă să le permitem accesul în centrală", a declarat primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă.
Edilul i-a convins pe reprezentanţii centralei că turismul atomic ar putea să aibă succes şi în Romania, iar dacă proiectul se va concretiza, turiştii vor fi conduşi de ghizi special antrenaţi
Centrala nucleară din Cernavodă furnizează aproape 20% din energia consumată în toată ţara.