Antena 3 CNN Actualitate Tren de călători în flăcări, pe ruta Dorohoi-Iaşi. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Tren de călători în flăcări, pe ruta Dorohoi-Iaşi. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

<1 minut de citit Publicat la 08:10 29 Aug 2014 Modificat la 08:10 29 Aug 2014
tren.jpg
Un tren de călători a luat foc, în această dimineaţă, pe ruta Dorohoi-Iaşi. Locomotiva şi un vagon au fost curpinse de flăcări iar călătorii au fost evacuaţi imediat. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Purtătorul de cuvânt ISU Botoşani, Dorina Lupu, a declarat într-o intervenţie telefonică la Antena 3 că angajaţii CFR au evacuat din timp călătorii, astfel încât nu există victime, ca urmare a acestui incendiu.

"Incendiul se manifesta la două vagoane, primul era afectat mai mult iar cel de-al doilea parţial. Incendiul a fost lichidat, nu există victime. Se lucrează pentru stabilirea pagubelor şi cauzei incendiului", a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

Ea a mai spus că incendiul a izbucnit imediat după plecarea trenului, înainte să ajungă în halta Broscăuţi, prima de pe ruta Dorohoi-Iaşi.
   
Pe ruta respectivă mai circulă trenul Iaşi-Dorohoi, Dorina Lupu precizând că în prezent nu sunt alte trenuri blocate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, incendiul a fost anunţat la 112, în jurul orei 5.45, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.

×
x close