Antena 3 CNN
›
Actualitate
›
Trei şefi de secţii de votare din Mehedinţi, trimişi în judecată pentru fraudă electorală
Trei şefi de secţii de votare din Mehedinţi, trimişi în judecată pentru fraudă electorală
1 minut de citit
Publicat la 14:28 05 Noi 2012
Modificat la 14:28 05 Noi 2012
Foto: Mediafax
Trei şefi de secţii de votare din Mehedinţi şi reprezentanta unei alte secţii de vot, toţi inculpaţi de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fraudă electorală, au fost trimişi în judecată, informează Ministerul Public citat de Mediafax. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Dumitru Mirea, Liviu Cătălin Bondoc, Gheorghiţa Burcu şi Manuela Carina Micu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea 3/2000. Dumitru Mirea, în calitate de preşedinte al secţiei, în data de 29 iulie 2012 şi în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi lista electorală suplimentară aferente urnei mobile. El a înscris pe această listă aceleaşi persoane de mai multe ori sau persoane care nu au formulat cerere în acest sens, apoi a introdus în urnă un număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă. În acest fel, în raport de cele 1.391 de persoane care s-au prezentat la vot, au fost introduse în urnă în mod fraudulos 127 de buletine de vot. La data de 29 iulie 2012, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional privind demiterea preşedintelui, inculpatul Liviu Cătălin Bondoc, în calitate de preşedinte al biroului electoral al Secţiei de votare nr. 63, Drobeta Turnu Severin, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi lista electorală suplimentară. În cadrul Secţiei de votare nr. 70 Orşova, al cărei preşedinte era Gheorghiţa Burca au fost falsificate un număr total de 49 de semnături pe listele electorale (permanentă şi suplimentară), fapt urmat de introducerea în urnă a unui număr egal de buletine de vot. Manulea Micu, în calitate de membru al Secţiei de votare 70 Orşova, la data de 29 iulie, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi mai multe pagini ale listei electorale suplimentare de alegători. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.