În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa poliţiştul aflat la volanul maşinii, Alexandru B. (34 de ani), şi doi colegi ai acestuia, respectiv Marian G. (38 de ani) şi Viorel P. (42 de ani). De asemenea, un al patrulea poliţist, Cristian V. (39 de ani), a fost grav rănit, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti.
____________________________________________________
Trei poliţişti din Capitală au murit şi un al patrulea este rănit grav, după ce maşina cu care mergeau spre casă s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în localitatea Uzunu din Giurgiu.
Din primele informaţii, se pare că şoferul a adormit la volan, a declarat Adrian Creangă, de la Centrul Infotrafic, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc pe DN 5, Bucureşti - Giurgiu, iar maşina în care erau cei patru poliţişti a intrat într-un parapet de pe marginea drumului şi s-a răsturnat. În urma impactului, trei poliţişti au murit şi al patrulea este rănit grav.
Cei patru oameni ai legii, cu vârste de 34-35 de ani, erau angajaţi la mai multe secţii de poliţie din Capitală, a precizat sursa citată.
Poliţiştii lucrau în Capitală, au fost de serviciu marţi noapte şi se îndreptau spre casă într-un autoturism proprietatea personala al unuia dintre ei.