Antena 3 CNN Actualitate Trei persoane, printre care şi o fetiţă de 4 ani, au murit în noaptea de Revelion, într-un accident rutier

Trei persoane, printre care şi o fetiţă de 4 ani, au murit în noaptea de Revelion, într-un accident rutier

M.T.
1 minut de citit Publicat la 19:24 01 Ian 2013 Modificat la 19:24 01 Ian 2013
Trei persoane, printre care şi o fetiţă de 4 ani, au murit în noaptea de Revelion, într-un accident rutier
Trei persoane şi-au pierdut viata în noaptea de Revelion în judeţul Cluj. O fată de 4 ani, tatăl şi unchiul ei au fost spulberaţi pe marginea drumului în timp ce aprindeau artificii.

Cei doi adulţi au murit pe loc, în timp ce fetiţa a fost transportată la spital, acolo unde medicii nu au reuşit să o salveze, aceasta încetând din viaţă marţi.

„Fetiţa a fost adusă după miezul nopţii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, având politraumatism cranian şi abdominal. Prezenta şi ruptură de splină, contuzie hepatică şi o contuzie pancreatică. Medicii au intervenit chirurgical pentru stoparea hemoragiei, dar aceasta a fost severă astfel încât în cursul dimineţii de marţi s-a declarat decesul fetiţei”, a declarat Călin Lazăr, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj.

Şoferul care i-a lovit pe cei trei a părăsit locul accidentului, apoi şi-a abandonat maşina pe malul Someşului.

Bărbatul a fost prins de Poliţie şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

„Şoferul autoturismului, Răzvan M., de 20 de ani, din Cluj-Napoca, a fost identificat ulterior de poliţişti. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, potrivit Poliţiei Judeţene Cluj.

×
x close